Știința iese în stradă în peste 250 de orașe europene și 15 orașe din România pentru a sărbători Noaptea Cercetătorilor Europeni, o serie de evenimente ce apropie publicul larg de fascinanta lume a cercetării.

Vineri, 30 septembrie, la Universitatea Ștefan cel Mare, între orele 16:00-23:00, vor avea loc o serie de evenimente, activitati si experimente din: astronomie şi astrofizică, performanța umană, bio – ecologie,  introducere în nanotehnologii, robotică, radioamatorism, speologie, fizică prin experimente, chimia distractivă, energii regenerabile, informatică și calcul de înaltă performanță, atelier de reciclare creativă, filme ştiinţifice, concurs și tombolă InfoEuropa, concurs de fotografie științifică, programe artistice, șah, scrabble urias și jocuri de laser.

Noaptea Cercetătorilor Europeni vă invită să îi întâlniți eroii, oameni de știință din diverse domenii care ne pot schimba viața, și să deveniți cercetător pentru o zi, participând la activitățile științifice și distractive dedicate. Pentru informații detaliate despre program și comunitățile participante vă rugăm să consultați website-ul www.noapteacercetatorilor.eu.

noaptea-cercetatorilor

Evenimentele principale vor avea loc la București, Alba Iulia, Arad, Bacău, Brașov, Constanța, Cugir, Deva, Galați, Oradea, Piatra Neamț, Suceava, Târgoviște, Tulcea și Zalău. Noaptea Cercetătorilor Europeni se înscrie în seria evenimentelor Marie Curie și își propune să arate ce înseamnă să fii cercetător în zilele noastre.

Primul eveniment din seria Noaptea Cercetătorilor Europeni a fost organizat în 2005 şi de atunci peste 1,5 milioane de oameni au celebrat ziua dedicată promovării științei. Proiectul se adresează minţilor curioase și tinerilor care doresc să înceapă o carieră în cercetare, oferind o mare varietate de activităţi ştiinţifice şi educative.

Ediția 2015 a atras peste 35.000 de vizitatori în România. Pe termen lung evenimentul atrage noile generații către munca de cercetare și activare profesională în acest domeniu, în interiorul Uniunii Europene și crește respectul publicului larg față de munca nevăzută a cercetătorilor.

Proiectul este co-finanțat de Comisia Europeană prin acțiunile Marie Skłodowska-Curie și se desfășoară în aceeași zi în toate țările membre și afiliate. Pentru informații detaliate despre program și instituțiile participante vă rugăm să consultați website-ul noapteacercetatorilor.eu.

Parteneri si organizatori: Universitatea Ștefan cel Mare-Suceava, Primaria Municipiului Suceava, Inspectoratul Scolar Judetean Suceava, Societatea Științifică Cygnus

One Response

  1. Mihaela

    Conoasteti mai multe detalii despre concursul de fotografie științifică? Trebuie sa se inscrie concurentii in prealabil? Sa incarce fotografii pe vreun site? Pe internet nu am gasit nici cine il organizeaza nici care sunt
    cerintele…

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.