Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a aprobat, marți, Programul Național Apicol pentru perioada 2017-2019, pentru a fi notificat la Comisia Europeană în vederea analizării și aprobării prin Decizie.

Procedura prevede că, după aprobarea Programului, Comisia Europeană stabilește suma alocată pentru perioada 2017-2019, emițând o decizie în baza căreia Guvernul României elaborează actul normativ de aprobare a sprijinului financiar și de implementare a măsurilor de sprijin notificate.

7 milioane de euro pe an

Suma estimată a fi alocată în perioada 2017-2019 este de peste 7.000.000 euro pe an, respectiv 21.000.000 euro în trei ani. În anul 2013, România a notificat în Programul Național Apicol, pentru perioada 2014-2016, un efectiv de 1.550.000 stupi, suma alocată fiind de 20.045.340 euro/3 ani, măsurile prevăzute în PNA 2014-2016 vizând achiziţionarea de stupi, material biologic, medicamente pentru tratarea varoozei şi decontarea analizelor fizico-chimice efectuate pentru determinarea calităţii mierii.

Principalele măsuri din Programul Național Apicol

Măsurile de sprijin financiar cuprinse în Programul Național Apicol 2017-2019 vizează: achiziţionarea de medicamente pentru tratarea varoozei și nosemozei, atât pentru apicultura convenţională, cât și pentru apicultura ecologică; decontarea achiziţionării de stupi/cutii în vederea înlocuirii stupilor uzaţi în urma deplasării în pastoral (nu mai mult de 25% din totalul stupilor deţinuţi de apicultor la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului financiar); decontarea achiziționării de accesorii apicole: colector polen, colector propolis, uscător polen, încălzitor miere (nu mai mult de 20% din totalul stupilor deţinuţi de apicultor la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului financiar, cu condiția să mențină minimum trei ani accesoriile achiziționate); achiziționarea de către Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară (ANSVSA) a unor echipamente pentru efectuarea analizelor pentru evitarea falsificării mierii și a produselor apicole și pentru determinarea zonei geografice de proveniență și a autenticității mierii; achiziţionarea de mătci (regine) şi/sau familii de albine pentru apicultura convenţională sau ecologică; achiziționarea de maturator, centrifugă, topitor de ceară cu abur din inox prin intermediul cooperativelor constituite de minimum doi ani, conform legislației naționale, membrii cooperativei trebuind să deţină minimum 1.500 de familii de albine. De menționat că accesarea măsurilor și depunerea dosarelor la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) în vederea solicitării sprijinului financiar se poate face direct de către apicultor sau prin intermediul formei asociative. Programul Național Apicol este elaborat conform Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79 (CE) nr. 1037/2001 şi (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului, al Regulamentului CE nr. 1366/2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte ajutoarele din sectorul apicol și al Regulamentului CE nr. 1368/2015 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte ajutoarele din sectorul apicol. Conform art. 8 alin. (2) din Regulamentul CE nr. 1366/2015: „Alocarea fondurilor Uniunii pentru programele apicole din perioada 2017-2019 se efectuează pe baza numărului de stupi comunicat în 2013 de către statele membre în programele lor apicole pentru perioada 2014-2016”. Conform art. 5 din Regulamentul CE nr. 1368/2015 Programul apicol „se aprobă de către Comisie în conformitate cu articolul 57 primul alineat litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, cel târziu la data de 15 iunie care precedă începutul primului an apicol al programului apicol în cauză”. Conform art.7 din Regulamentul CE nr. 1368/2015 ,,Plăţile legate de măsurile puse în aplicare în fiecare an apicol, efectuate de statele membre către beneficiari, au loc în perioada de 12 luni care începe la 16 octombrie a anului apicol respectiv şi se încheie la data de 15 octombrie a anului următor”.

Măsurile pentru perioada 2017-2019

Achiziţionarea de medicamente pentru tratarea varoozei și nosemozei, atât pentru apicultura convenţională, cât și pentru apicultura ecologică – cheltuieli eligibile: preţul fără TVA al medicamentelor achiziționate pentru tratarea varoozei pentru întreg efectivul de albine deţinut de apicultor la data depunerii cererii în vederea solicitării ajutorului financiar sau al medicamentelor achiziționate pentru tratarea nosemozei, în cazul apiculturii convenționale, de la furnizori autorizați conform legislației în domeniu; preţul fără TVA al medicamentelor achiziţionate folosite pentru tratarea varoozei pentru întreg efectivul de albine deţinut de apicultor la data depunerii cererii în vederea solicitării ajutorului financiar sau al medicamentelor achiziționate pentru tratarea nosemozei, în cazul apiculturii ecologice, de la furnizori autorizați conform legislației în domeniu. Pentru achiziţionarea de stupi/cutii în vederea înlocuirii stupilor uzaţi în urma deplasării în pastoral – cheltuieli eligibile: preţul fără TVA pentru achiziţia de stupi utilaţi conform tehnologiei apicole, dar nu mai mult de 25% din totalul stupilor deţinuţi de apicultor la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului financiar, excluzând materialul biologic; achiziţionarea stupilor se face maximum de două ori pe perioada derulării Programului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.