O octogenară din Suceava a fost lovită de o mașină care a efectuat manevra de mers înapoi.

Sâmbătă, 15 noiembrie, la ora 11.15, la intersecţia str. Zamcei cu str. Mărăşeşti din municipiul Suceava, un tânăr, de  27 ani, localnic, posesor al permisului de conducere pentru categoria ,,B”, în timp ce  conducea autoturismul pe strada Zamcei, ajungând în intersecţia semaforizată cu strada Mărăşeşti, a efectuat o manevră de mers înapoi surprinzând-o şi accidentat-o uşor pe S.Marieta, de 81 ani, din localitate, care se afla angajată în traversarea străzii, prin loc special amenjat, semnalizată prin marcaje şi indicatoare rutiere, pe culoarea verde a semaforului electric destinat pietonilor.

„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pietonul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei„, au explicat reprezentanții IPJ Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.