Sâmbătă, 15 mai, la orele 11:20, lucrătorii SPR 5 Dărmănești, au fost sesizaţi direct de către S. Maria, de 42 ani, din com. Todirești, despre faptul că în timp ce se afla în curtea locuinței sale a fost lovită cu o cârjă de către soacra sa.

S. Maria locuiește pa raza satului Soloneț, com. Todirești, împreună cu soțul său S. O. și cu fiica lor în vârsta de 7 ani. În aceeași curte locuiește și numita S. Elena Elisaveta, de 73 ani.

La data de 15 mai 2021, în jurul orelor 11:15, în timp ce persoana vătămată se afla în garajul din curtea comună, a venit soacra sa, S. Elena Elisaveta și pe fondul unor neînțelegeri mai vechi privind fântâna din curte, aceasta din urmă a lovit-o cu cârja peste mâna stângă.

În urma aplicării formularului de evaluare a riscului s-a constatat că nu există risc iminent și nici persoana vătămată nu a solicitat emiterea unui ordin de protecție.

În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de „Violență în familie”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.