Însuși Gheorghe Flutur, liderul județean al PNL Suceava, cel care este în campanie electorală de ceva timp, încearcă să ne explice nouă, faptul că, „primarii PNL vor fi garanția creării de noi locuri de muncă în comunitățile pe care le vor conduce”.

Raluca BerceaPoate ați uitat domnule senator, că aveți primari liberali în jumătate de județ și, cu toate acestea, tinerii sunt în continuare plecați. Probabil Flutur vrea să ne facă să credem că, în localitățile în care primarii vor fi din PSD, PMP, ALDE, vor fi doar bătrâni, iar în celelalte localități vom vedea doar tineret, că, nu-i așa, Flutur îi va aduce pe toți acasă! Lumea rea spune că este o regulă bătută în cuie de către mai marele Gheorghe Flutur, ca primarii din PNL să pună pe primul loc în campania electorală locurile de muncă, iar „dacă-i ordin, cu plăcere!”

Același Flutur mai susține că, în mediul rural doar 5% dintre tineri au o diplomă, restul pleacă în străinătate, iar primarii liberali îi vor face să revină acasă. Să vă spun ceva, coane Flutur: vin din mediul rural, dintr-un loc în care „timpul n-are timp”, iar oamenii sunt mai frumoși și mai prietenoși ca nicăieri și vreau să vă anunț că, nu toți suntem proști acolo și că, nu doar 5% dintre tinerii de aici au pășit în mediul universitar, deci, GHINION!

Și încă ceva: există cadre didactice care, pe timpul verii, merg la muncă în străinătate, precum și tineri cu facultate care ajung să muncească pentru un trai mai bun printre străini, dar asta nu îi face mai puțin intelectuali, să știți!

„Noi, aleșii locali care vrem să câștigăm alegerile, trebuie să le propunem ceva, trebuie să-i chemăm acasă pe tinerii plecați de lângă noi, să le dăm speranța locurilor de muncă, iar în felul acesta vom avea la toamnă o guvernare liberală”, spune Flutur.

Propune-mi! Redă-mi speranța locului de muncă și promit să mă întorc sub streașina Mănăstirii Moldovița, adică în Vatra Moldoviței, unde am niște părinți minunați și o familie deosebită!

Sau încă nu v-ați gândit la ceva concret? Ne-am prins: vă simțeați dator să amintiți de tineri, pentru că asta le-ați promis atunci când au ieșit la vot și când, ați căzut în genunchi la sediul partidului și ați spus că le veți fi recunoscător tinerilor că, datorită lor, Iohannis a câștigat.

Dacă tot vorbiți de primarii dumneavoastră care (la drept vorbind, unii sunt chiar oameni deosebiți, dar care, sunt nevoiți să plece capul în fața dumneavoastră) trebuie să ofere locuri de muncă, mă gândesc că puterea exemplului primează, nu-i așa? Dacă nu vă supărați, o fotografie de grup cu cei care s-au întors acasă pentru că Gheorghe Flutur le-a oferit un loc de muncă, se poate?

 

PS: Mai lăsați ranița jos, să nu vă doară spatele!

10391452_889645557824157_2277212594141343419_n

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.