Fiecare zi a existenţei noastre debutează cu o perfuzie de optimism pe care ne-o administrăm pentru a putea să ne continuăm existenţa. Că o numim cafea sau sărutul nevestei, că nu ieşim din casă fără să ne îmbrăţişăm copilul, sau purtăm cu noi icoane sfinţite de la Muntele Atos, ceea ce facem de fapt este numai să ne turnăm în ochi o găleată de alb cu care să acoperim negrul cu care ne vom întâlni pe parcursul zilei. Comprimarea existenţei în limitele normalităţii este o soluţie de avarie cu care reuşim să străbatem labirintul diurn al societății. Ca și purtarea ochelarilor de soare când plouă sau, în lipsa acestora, a renumiților ochelari de cal, oricât de comodă pe moment, această soluții are efecte adverse foarte greu de învins. Nu poți distinge culorile vii fără contrastele negrului și o viață gri îți ascunde copacii revelând doar o altă pată gri, poate ceva mai deschisă decât un zid de beton. O viață gri scoate din existența noastră toate amănuntele care-i dau savoare favorizând generalizarea.
Nu alungați greutățile din viața voastră pentru că ele sunt cele care vă ajută să vă bucurați de-un zâmbet, de o rază de soare strecurată printre noi sau de un tril de ciocârlie. Bucuria apare numai prin contrast cu o supărare, cu o tristețe, așa că o viață fără supărări determină o viață fără bucurii. Nu se pot îndepărta din existența noastră numai supărările, exact cum nu poți trăi numai dormind. E la latitudinea fiecăruia cum alege să-și petreacă viața dar, vă sfătuiesc să vă gândiți bine când alegeți, pentru că nu există cale de întoarcere odată ce ați ales viața de umbre.
Lasa un raspuns