Elevii cei mai silitori din judeţ au fost răsplătiţi cu diplome şi premii în bani. În sala “Ştefan cel Mare” au participat, pe lângă elevi, profesori, inspectori şcolari, și preşedintele CJ, Cătălin Nechifor, vicepreşedinţii CJ, Alexandru Băişanu şi Alexandru Rădulescu şi şeful Inspectoratului Şcolar Suceava, Gheorghe Lazăr.
Amfitrionul evenimentului a fost profesorul Alexandru Băişanu, care a spus că cei din sală merită să fie felicitaţi, şi că de acum încolo Consiliul Judeţean va fi foarte atent la rezultatele pe care aceştia le vor obţine.
Primul care a luat cuvântul a fost preşedintele CJ Suceava, care a povestit printre altele de perioada când participa la olimpiade, dar atunci nu era felicitat de cei din conducerea inspectoratului şcolar.
“Da, mai e nevoie şi de ingineri! Felicitări din suflet, pentru că meritaţi. Ne cerem scuze, nu am avut o sală mai mare, anul viitor sper să facem acestă premiere la Casa de Cultură, dar asta depinde numai de dumneavoastră, de profesori, de elevi, de părinţi, pentru că în acest proces al învăţării, fiecare factor contează şi, bineînţeles, modul în care administraţia publică, atât Consiliul Judeţean, cât şi Inspectoratul Şcolar şi Ministerul Educaţiei, sunt implicaţi şi doresc să recunoască valoarea. Ceea ce facem astăzi nu înseamnă decât o modalitate prin care încercăm să vă respectăm, încercăm să vă motivăm, şi pentru cei care vor fi anul viitor olimpici, să vă doriţi mai mult, să puteţi mai mult, şi într-adevăr să ne reprezentaţi cu cinste, pentru că în primul rând sunteţi suceveni, sunteţi produsul şcolii sucevene şi asta ne face pe fiecare dintre noi mândri (…) sunt foarte multe modele în viaţa românească, care nu sunt neapărat modele, dar mă uit la d-voastră şi sper ca visul fiecăruia să se îndeplinească”, a declarat Cătălin Nechifor.
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean, Gheorghe Lazăr, a mulţumit Consiliului Judeţean pentru sprijinul acordat şi a spus că această premiere va fi un imbold pentru pregătirea temeinică a elevilor pentru concursurile următoare.
“E o zi foarte importantă şi ar trebui să încep cu mulţumiri pentru conducerea Consiliului Judeţean, care a găsit resurse, în vreme de criză, să vă premieze pe cei care aţi obţinut rezultate foarte frumoase la concursurile naţionale şi internaționale la care aţi participat. Sunt convins că sumele pe care le primiţi sunt de ordin simbolic, dar ele reprezintă un imbold pentru d-voastă, pentru următoarele etape ale concursurilor la care veţi participa“, a declarant Gheorghe Lazăr, directorul general de la IȘJ.
În anul şcolar 2011-2012, la olimpiadele şcolare pe discipline, judeţul Suceava a obţinut 18 premii I, 14 premi II, 15 premii III şi 81 de premii speciale şi menţiuni. 5 dintre elevii premiaţi au participat şi obţinut distincţii şi la olimpiade internaţionale.
Fiecare dintre olimpicii şi profesorii premiaţi a primit din partea Consiliului Judeţean Suceava câte o diplomă şi un premiu în valoare de 500 de lei.
Lasa un raspuns