Weekend plin pentru pompierii suceveni. După ce vineri seară pompierii suceveni au intervenit la incendii care au izbucnit în Dărmăneşti, Dorneşti şi Suceviţa, în două cazuri fiind vorba de declanșarea intenționată a focului, sâmbătă aceștia au intervenit la Rădăuți pentru stingerea focului de la un chioșc.

În primul caz pompierii au intervenit de la ora 19:46 cu două autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Dărmăneşti.
La sosirea pompierilor, ardeau şura şi adăpostul de animale, existând pericolul de propagare la locuinţă. Au ars cele două anexe, pe o suprafaţă de 60 metri pătraţi, 500 kilograme de furaje şi alte bunuri din gospodărie. După aproximativ două ore incendiul a fost lichidat, neînregistrâdu-se victime omeneşti.
Pompierii precizează că incendiul a fost provocat intenţionat.

După ce au stins primul incendiu pompierii au plecat la Dornești. Prin 112, la ora 21.22 au fost anunțați cei din Detaşamentul de pompieri Rădăuţi şi Garda de intervenţie Siret de faptul că ard anexele gospodărești ale unei locuințe. Aceștia au intervenit cu patru autospeciale pentru localizarea şi lichidarea focului. În urma incendiului au ars depozitul de furaje, adăpostul de animale şi o magazie de lemne, pe o suprafaţă de 80 metri pătraţi. Incendiul a fost lichidat la ora 00:30. Pompierii au salvat din calea flăcărilor casa de locuit. Din fericire nu s-au înregistrat victime omeneşti.

„Din primele cercetări, cel mai probabil incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs la conductori electrici defecţi”, au declarat pompierii.

Cel de-al treilea incendiu a fost anunțat la ora 22.30 în localitatea Sucevița. Aici Detaşamentul de pompieri Rădăuţi, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Suceviţa, a intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie.
La sosirea pompierilor, ardeau anexele gospodăreşti, existând pericolul de propagare la două case de locuit. Potrivit pompierilor au ars adăpostul de animale şi acoperişul unei anexe, fiecare pe o suprafaţă de aproximativ 60 metri pătraţi. Au mai ars 15 metri cubi lemn de foc, două tone de furaje şi un metru cub lemn de construcţii. Focul a degradat pereţii locuinţei pe o suprafaţă de 20 metri pătraţi. Incendiul a fost lichidat la ora 04:00. Pompierii au salvat cele două case de locuit. Nici în acest caz nu s-au înregistrat victime omeneşti.
Și aici, ca și la Dărmănești, pompierii cred că incendiul a fost provocat intenționat.

Sâmbătă la ora 18.06, dispeceratul pompierilor suceveni a fost anunţat prin numărul unic de urgenţă 112 despre izbucnirea unui incendiu la un chioşc alimentar, în municipiul Rădăuţi. Pompierii s-au deplasat cu trei autospeciale de la Detaşamentul de pompieri Rădăuţi. Construcţia ardea cu flăcări şi exista pericolul de propagare la două case de locuit aflate în imediata apropiere.

Au ars acoperişul chioşculu, pe o suprafaţă de 70 metri pătraţi, obiecte de mobilier şi produse din interiorul magazinului. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuit produs la un conductor electric defect sau neizolat corespunzător. Pompierii au salvat congelatoarele şi frigiderele, cu produsele din interior, şi cele două locuinţe învecinate. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.