Vineri, 15 ianuarie 2016, la Sala de Festivități a Primăriei din comuna Moldovița, a avut loc spectacolul dedicat omagierii poetului nepereche, intitulat „Pe urmele lui Eminescu”, organizat de elevii Liceului Tehnologic „Vasile Cocea” din Moldovița, sub îndrumarea profesorilor Diana Elena Priscorneac Belei, Dănuța Mitric, Mariana Balan, Laura Șutu, Ciuverca Mihaela, Alina Popa și Daniel Măgurean, precum și a directorului liceului, Gelu Clitnovici.

În cadrul aceluiași eveniment, profesorii, părinții și elevii au format un nucleu în jurul micului poet câmpulungean, Sebi Remus Crăciun, cel care le-a recitat mai multe poezii și desigur, a transmis, tuturor o doză maximă de optimism.

„Sebi este un exemplu pentru fiecare dintre noi, motiv pentru care este o bucurie că a fost alături de copiii de la liceul nostru. Pe lângă activitățile noastre prin care am marcat ziua marelui poet, acesta a fost un bun prilej de a primi și o lecție de viață de la acest copil. Dacă și Sebi a învățat ceva din ceea ce am dorit noi să transmitem, considerăm evenimentul ca fiind unul reușit”, a declarat pentru SuceavaLive, Laura Șutu, profesor de limba română la Liceul Tehnologic „Vasile Cocea” din Moldovița.
Mesajul lui Sebi Crăciun de încheiere a fost ,,Trăiți-vă viața la maxim și respectați-vă valorile cât încă mai sunt în viață!”

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.