Poliţiştii au atras în dese rânduri atenţia participanţilor la trafic cu privire la respectarea legislaţiei rutiere, dar şi cu privire la consecinţele în plan juridic generate de încălcarea legislaţiei privind circulaţia rutieră pe drumurile publice. Cu toate acestea, în continuare şoferii care au săvârşit o infracţiune la regimul rutier nu conştientizează pericolul social al faptelor şi încalcă în continuare legislaţia, circulând pe drumurile publice, constituind un pericol pentru ceilalţi participanţi la trafic, şoferi sau pietoni.

Poliţiştii atrag atenţia tuturor celor care nu respectă legislaţia că măsurile aplicate vor fi din cele mai ferme, în funcţie de pericolul social al faptelor dispunându-se inclusiv măsuri privative de libertate.

La data de 05 august, în jurul orei 16.00, patrula din cadrul compartimentului rutier de la Poliţia Municipiului Vatra Dornei a fost sesizată că pe strada Miriştei, din municipiul Vatra Dornei, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale. În urma verificărilor efectuate la locul accidentului, polițiștii au constatat că un bărbat de 56 ani, din localitate, a condus autoturismul pe strada respectivă, timp în care a acroşat alt autoturism. În urma testării cu aparatul etilotest a bărbatului, a rezultat o concentraţie de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificării în baza de date s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere auto. Inculpatul a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cursul zilei de miercuri, 06 august, având în vedere infracțiunile comise de către bărbatul de 56 ani în ziua anterioară şi faptul că de la începutul anului a mai fost cercetat în 3 dosare penale, pentru fapte similare pe linie de poliţie rutieră și motivat de faptul că a ignorat măsurile dispuse până în prezent, s-a dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a inculpatului, fiind prezentat la Parchetul de pe Lângă Judecătoria Vatra Dornei, cu propunere de arestare preventivă.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra-Dornei și-a însușit propunerea organelor de poliţie, urmând ca inculpatul să fie prezentat Judecătoriei Vatra Dornei, cu propunere de arestare preventivă.

Cel în cauză este cercetat sub aspectul săvârşirii a 6 infracțiuni la regimul circulației.

În anul 2013, bărbatul a mai fost cercetat pentru comiterea a 3 infracțiuni la regimul circulației, conducere fără permis, refuz de recoltare probe biologice și părăsirea locului accidentului, dosar ce a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra-Dornei la 10.01.2014, cu propunere de trimitere în judecată.

Inculpatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.