Victor Ponta spune că euro a atins cel mai mare nivel din ultimii cinci ani ca urmare a măsurilor „populiste și neserioase” impuse de oameni care nu sunt specialiști în domeniul fiscal.
„Mă doare sufletul să văd că legenda „Meşterului Manole” se aplică iar şi iar în biata noastră ţară! Am muncit 5 ani ca să ajungem în câteva luni de unde am plecat .
Ne-am întors la începutul lui 2012 ! Acum euro este la cel mai mare nivel din ultimii 5 ani – pentru că după 2012 am avut o politică fiscal bugetara inteligenta şi eficientă , stimulând partea economică şi aplicând măsuri sociale echilibrate şi sustenabile.
Soluţia există şi acum – să renunţăm la politicile economice populiste şi neserioase impuse „de la partid” de oameni care nu se pricep şi nu îi interesează – să revenim la programul social-liberal care a avut succes începând cu 2012 şi să punem în funcţiile guvernamentale oamenii competenţi care să îl aplice ( nu servitorii obedienţi ai unui „Şef” trecător ca toţi şefii).
Dacă vă uitaţi la toate celelalte date economice profunde ( nu doar cursul de schimb, scăderea investiţiilor publice, deficitul bugetar dar şi al contului curent, deficitul comercial , creşterea dobânzilor, şamd) din păcate 2019 poate să fie un nou an ca şi 2009! Încă nu e prea târziu să luăm măsuri!” a scris Victor Ponta pe contul său de socializare.
Lasa un raspuns