Săptămâna trecută, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, anunţa schimbări semnificative la nivelul prefecţilor, după ce Executivul a analizat capacitatea de reacţie a acestora şi dorinţa lor de se implica sau nu politic în campania electorală.

Dan Suciu mai spunea că noii prefecţi vor fi numiţi fără concurs, deoarece timpul e scurt. „A fost o trecere în revistă a activităţii prefecţilor şi o analiză a comportamentului, atât în ceea ce priveşte capacitatea de a reacţiona, cât şi dorinţa de a nu se implica politic în campania electorală. Evaluarea s-a făcut, vor urma în cel mai scurt timp, probabil până la finalul lunii, schimbări care vor viza un număr semnificativ de prefecţi”, a spus Suciu, miercuri, la finalul şedinţei Executivului. Ieri au fost înlocuiți din funcții prefecții de Argeş, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Dâmboviţa, Gorj, Satu-Mare și Vaslui. Și în două județe vecine Sucevei au fost „surprize”.

Astfel, prefectul de Botoşani, Costică Macaleţi, a fost înlocuit cu Dan Nechifor. De asemenea, Grigoraş Marian a fost numit temporar în funcţia de prefect al judeţului Iaşi. La Suceava, Constantin Harasim rămâne în funcția de prefect, chiar dacă unii îi vesteau demiterea cu ocazia acestei remanieri.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.