Astfel, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe, însărcinat cu problemele Diasporei, Stejărel Olaru, a fost eliberat din funcție de către premierul Victor Ponta, informează DCnews.ro.
Stejărel Olaru este considerat de Opoziție drept unul dintre responsabilii MAE pentru organizare defectuoasă a alegerilor din Diaspora. În aceste condiții, liberalii au cerut demiterea lui, împreună ministsrul Românilor de Pretutindeni, Bogdan Stanoevici, victimă a ultimei remanieri.
Stejărel Olaru a fost numit secretar de stat la MAE în ianuarie 2013, ca propunere din partea PNL, conform gazetaromaneasca.ro.
Stejărel Olaru a fost director executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului (2006), dar și consilier de stat pentru problemele de securitate naţională, fiind totodată membru al Comunităţii Naţionale de Informaţii, părăsind această funcţie în 2008.
PNL a cerut la începutul lunii decembrie înlăturarea din funcție a lui Olaru în contextul scandalului privind votul din Diaspora.
„Având în vedere lipsa de reacție publică până în acest moment, gravitatea faptelor care rămân încă nesancționate în plan politic, precum și mai ales pentru a înlătura orice suspiciune de imixtiune în ancheta deschisă de Parchetul General, Partidul Național Liberal solicită prim-ministrului demiterea de urgență a ministrului delegat Bogdan Stanoevici, care asigură coordonarea departamentul aflat în subordinea Ministerului Afacerilor Externe, precum și a secretarului de stat Stejărel Olaru”, transmitea PNL într-un comunicat.
Lasa un raspuns