„Începând din această săptămână am intrat şi eu în lumea online. Am pagină de facebook, am profil, la adresa https: facebook: //facebook.com/IonLunguPrimar”, a anunţat şeful administraţiei locale sucevene.
Edilul șef consideră că mediul de socializare poate reprezenta un feedback cu adevărat constructiv, dar este conștient că poate primi și mesaje negative.
„Sunt pregătit pentru aşa ceva, pentru că există oameni care pot să trimită un mesaj obiectiv negativ, spre deosebire de alţii care sunt manipulaţi. Asta este viaţa!”,a declarat Ion Lungu, adăugând că nu va elimina comentariile negative, ci le va lăsa „să le vadă toată lumea, pentru a şti care sunt aprecierile la adresa primarului”.
Potrivit şefului executivului local sucevean, de administrarea paginii faceebook se va ocupa una dintre consilierele din cabinetul primarului.
„Am 877 de vizualizări, deci cresc, de la o oră la alta, ca pâinea caldă. Sunt mai nou în lumea virtuală, dar o să mă obişnuiesc”, a spus primarul Sucevei.
Așa cum ne spune chiar dumnealui „îi rog pe toți cei care vor să intre în contact cu mine să dea like acestei pagini, pentru că și eu vreau să-i contactez în așa fel încât să putem să colaborăm și să discutăm mai ușor despre problemele care sunt în orașul nostru”.
Așadar, toți cei care vor să fie la curent cu realizările administrației locale au acum la dispoziție și pagina oficială a edilului. Primul din cadrul administrației de vârf a primăriei care a început să fie foarte activ pe rețeaua de socializare a fost viceprimarul Lucian Harșovschi. Acesta este în continuare destul de activ pe platforma online și iată că i s-a alăturat și edilul. Mai rămâne doar viceprimarul Ovidiu Doroftei care, deși are pagina oficială, nu este activ.
Lasa un raspuns