Chiar dacă Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava nu este în subordinea Primăriei Suceava, prioritatea zero în aceste momente este de a asigura echipamente de protecție cadrelor medicale și nu numai.
Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.
„După cum se știe, în cursul zilei de luni, prin ședința de îndată a Consiliului Local am alocat suma de 5.000.000 de lei (aproximativ 1 MILION DE EURO) pentru achiziția de materiale de protecție necesare spitalului.
Am făcut demersuri în acest sens la conducerea orașului Yunchan din China cu care suntem înfrățiți și la Ambasada Chinei.
Conducerea orașului ne-a confirmat astăzi că pregătește niște donații cu echipamente pentru Suceava, iar Ambasada ne-a recomandat o firmă cu care să lucrăm. Am trimis cantitățile pe care dorim să le achiziționăm”, a transmis primarul sucevean.
Lasa un raspuns