Primarul Sucevei, Ion Lungu, a verificat joi, 14 noiembrie, stadiul pregătirilor pentru sezonul rece la firma Diasil Service, care va asigura deszăpezirea municipiului.
Alături de managerul acesteia, Anton Curelaru, de asociatul său, Costel Corneanu de la firma Ritmic, primarul a inspectat întreg parcul auto, în acest sens constatând că Diasil s-a dotat cu utilaje noi față de iarna trecută inclusiv cu mașini pentru străzile înguste.
„Conform tradiției, și în acest an, am venit la fața locului să vedem cum suntem pregătiți pentru intervențiile la deszăpezire, la îngheț. Am spus mai în glumă mai în serios că nu e nimic nou sub soare, în sensul că firma Diasil este pregătită pentru intervenție. Sunt foarte multe utilaje, 31, plus alte 11 care sunt în plus față de caietul de sarcini. În același timp avem stocuri de antiderapant suficiente – 1200 de tone de sare și 250 de tone de nisip, care sunt suficiente pentru trei luni de zile de iarnă. Mă bucur că au apărut și mașini noi, inclusiv mașini de dimensiuni mai mici pentru intervenție pe străzi înguste. Acum, mai în glumă, mai în serios, fiecare ne rugăm în felul lui. Eu mă rog ca vremea să țină cu noi, iar domnul Curelaru de la Diasil se roagă să ningă. O să vedem pe cine ascultă Dumnzeu mai departe”, a transmis primarul Sucevei zâmbind.
Din data de 15 noiembrie, la fel ca și anii anteriori, va fi activat dispeceratul non-stop de iarnă, pentru gestionarea situaţiilor care necesită intervenţia utilajelor şi echipelor de deszăpezire.
Eventualele sesizări ori reclamaţii pot fi transmise direct firmei de salubrizare Diasil la numărul de telefon 0731/996856.
Lasa un raspuns