Este vorba de profesorul de muzică Cristian Ilie Doboş, un distins domn de 41 de ani, care s-a întâlnit cu fosta lui soţie în centrul oraşului şi s-a gândit să îi aplice o „corecţie”. Doar aşa îi stă bine unui domn, ce naiba… Chemaţi de un trecător prin serviciul 112, poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că cei doi au avut o neînţelegere financiară, motiv pentru care „cocoşul” s-a dat „cocoş”. Profesorul a fost condus la sediul poliţiei pentru a da declaraţii. Fosta soţie a acestuia, Vasilica Doboş, prezenta urme grave de leziuni şi era incoerentă, motiv pentru care a fost transportată cu o ambulanţa la Spitalul Judeţean Suceava, acordându-i-se îngrijiri medicale, fără a necesita internarea. Victima a fost îndrumată să se adreseze serviciului de medicină legală, pentru a eliberarea certificat medico-legal. Profesorul bătăuş a primit o sancţiune contravenţională, însă aşteptăm să vedem care vor di repercursiunile în acest caz. Vom reveni cu amănunte.
Sursă foto: FACEBOOK.COM
Lasa un raspuns