Familia Ursu le mulțumește din tot sufletul curajoșilor pompieri ce s-au luptat cu focul ce a mistuit Cabana „Gigi Ursu”. Salvatorii au ajuns într-un timp record la cota 1 400 pe un drum forestier anevoios din momentul în care au primit apelul. Modul profesionist în care au acționat a ajutat la salvarea fondului forestier din preajma cabanei, a anexelor din cadrul gospodăriei și a Schitului Sf. Cuvioasa Parascheva.

„Acești oameni s-au luptat ore întregi, în intervalul 21:00 – 09:30, cu flăcările puternice de peste 40 de metri înălțime. Toată această luptă între focul mistuitor și pompieri s-a dus la o temperatura de -10 grade Celsius. În această luptă nedreaptă pompierilor le-au înghețat furtunurile cu apa în mâini și au suferit nenumărate căzături din care s-au ridicat de fiecare dată și și-au continuat misiunea. Apa îngheța sub bocancii lor, iar din față focul puternic opunea rezistență. Au folosit tone de apă pentru a opri extinderea focului. Pentru că nu a fost suficient au tras apa din iazul cu pești din valea gospodăriei. Ne dorim ca anul viitor pe acestă vreme să invităm toate echipele de pompieri ce au luptat pentru stingerea focului la deschiderea noii cabane pe care o vom reconstrui cu ajutorul celor care ne sunt aproape. Numele acestor eroi vor sta scrise pe temelia noului lăcaș.
Mulțumim echipelor de pompieri din Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc și Dorna-Arini. Dumnezeu să vă dea multă sănătate și îngerii să vă aibă în pază!”, au declarat proprietarii cabanei.

 

Maicile care locuiau iarna la Cabana Gigi Ursu au rămas pe drumuri. Proprietarii vor să construiască și chilii pentru acestea


Familia Ursu încearcă să reconstruiască cabana, întrucât aceasta nu era numai un loc de petrecere, ci unul plin de însemnătate și tradiție. De altfel, cea mai veche cabană privată din țară, pe timp de iarnă era gazda maicilor care slujesc la schitul ctitorit de Gigi Ursu. Acestea
erau cazate în cabana care a luat foc. În momentul exploziei, maicile dormeau ca de obicei în cabană. Au avut timp doar să o scoată pe mama uneia dintre ele (foarte în vârstă) și să fugă jos înspre schit.

„Au rămas fără nimic. Au doar hainele de pe ele și imaginile vii cu cabana arzând până la temelii. Locul unde de ani de zile au spus rugăciuni, au bătut toaca și s-au gospodarit. Fac parte din familia cabanei și vrem ca odata cu reconstruirea cabanei sa construim și chilii pentru măicuțele noastre. Chilii lângă schitul ce a fost păzit de flăcările puternice datorita pompierilor ce s-au luptat ca focul să nu se extindă spre pădure și anexele gospodariei. Maicile sunt în grija mamei Ursu, dar tot ce au avut a ars odată cu cabana, casa lor. În fiecare an de Sf Parascheva sărbătorim hramul schitului și maicile primesc toți credincioșii cum se cuvine. Ne dorim ca la următorul hram maicile noastre să fie în pragul schitului și să aștepte enoriașii la slujbă!
Mulțumim pentru rugăciunile trimise către familie și pentru donațiile ce vor reconstrui cabana Gigi Ursu și chilii pentru maicile noastre îndurerate! Dumnezeu să ne ajute în toate!”, au adăugat proprietarii cabanei.

Astfel, pentru cei care au posibilități și doresc să pună umărul la reconstruirea cabanei, precum și la construirea chiliilor pentru măicuțele rămase pe drumuri, proprietarii au pus la dispoziție două conturi bancare:

(RON) RO63BTRLRONCRT0364143701
(EUR) RO13BTRLEURCRT0364143701

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.