Cu ocazia celebrării, pe 26 aprilie, a Zilei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale, Romfilatelia introduce în circulaţie o emisiune de timbre poştale, dedicată acestui eveniment.

Femeile si inventica_Women and inventicsŞi cum, în fiecare an, Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (OMPI), creată în 1967, lansează un slogan al manifestărilor dedicate acestei zile, în 2013, mesajul sub care se desfăşoară Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale este Creativitatea – Noua generaţie.

Pentru a conferi un mod aparte de abordare a acestei tematici, pe timbrele poştale, Romfilatelia ilustrează trei personalităţi feminine şi invenţiile lor, sub titulatura Femeile şi Inventica. Astfel, timbrul cu valoarea nominală de 1 leu o înfăţişează pe Ştefania Mărăcineanu (1882-1944), cunoscută în lumea ştiinţei ca fiziciana care a descoperit, în 1924, radioactivitatea artificială. Trebuie însă să menţionăm că descoperirea a fost atribuită pe nedrept soţilor Irène şi Frédéric Joliot-Curie, care au primit un Premiu Nobel. Pe marca poştală cu valoarea nominală de 3,30 lei este reprezentată Josephine Cochrane (1839-1913), născută în SUA – statul Illinois, inventatoarea maşinii de spălat vase. Timbrul cu valoarea nominală de 9,10 lei o prezintă pe Grace Murray Hopper (1906-1992), pionier în domeniul informaticii, care a dezvoltat primul compilator pentru un limbaj de programare şi a creat unul dintre primele limbaje de programare moderne – COBOL, dezvoltate independent de echipamente.

Aşadar, alături de cele trei mărci poştale, emisiunea mai conţine un întreg poştal şi un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite colile de 32 de timbre şi minicolile de 6 timbre.

În acelaşi timp, pe întregul poştal este ilustrată o alegorie a inventicii, folosind o gravură şi elemente decorative din prima pagina a Brevetului Regal, care atribuia Ştefaniei Mărăcineanu invenţia unui mijloc de a provoca ploaia.

Începând cu ziua de vineri, 26 aprilie 2013, emisiunea de mărci poştale Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale – Femeile și Inventica va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.