Vladimir Putin a declarat pentru publicația franceză Le Figaro că scutul antirachetă reprezintă o amenințare serioasă pentru armata rusă ce produce o ruptură în echilibrul geostrategic.
Presupusele amenințări au fost inventate de occidentali, precizează Putin, care adaugă: ‘V-aţi speriat singuri’ și acest lucru din cauza unor ‘date imaginare’, potrivit Le Figaro.
Putin a mai criticat și extinderea NATO până la granițele Rusiei, deși politicienii occidentali au promis după destrămarea URSS că NATO nu se va extinde către granițele est-europene.
Tensiunea dintre Putin și NATO are la bază crearea scutului american antirachetă în Polonia și România.