Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) Suceava a comunicat tuturor beneficiarilor de subvenții în agricultură că începând cu anul 2014, vor fi impuse noi cerințe în vederea obținerii de subvenționări în domeniu.

Începând cu acest an, toți agricultorii care doresc să beneficieze de subvenții în agricultură vor trebui să respecte condiții de mediu, sănătate publică, sănătatea animalelor și plantelor, dar și de bunăstarea animalelor. Conform noii hotărâri, este strict interzisă tratarea cu substanțe chimice considerate ca fiind toxice a plantelor din apropierea surselor de apă, din perimetrele de protecție sanitară, dar și din alte zone aflate sub protecția legii. Fermierii sunt obligați să păstreze documentele care evidențiază folosirea de substanțe chimice în vederea exploatării agricole pentru o perioadă minimă de 3 ani. Aceștia pot utiliza pentru protecția plantelor doar substanțele aprobate de Comisia Naţională Omologare a Produselor de Protecţie a Plantelor, în condițiile stabilite de aceasta și cu respectarea întocmai a instrucțiunilor de folosire.

De asemenea, agricultorii trebuie să țină evidența tuturor tratamentelor efectuate pe suprafețele agricole pe care le au în proprietate, a cauzelor efectuării tratamentului, dar și a sorții producției respective. În cazul nerespectării actualelor norme, APIA poate reduce sau chiar elimina subvențiile pentru cei care au încălcat prevederile legii.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.