Senatorul Daniel Cadariu susține că, începând cu ianuarie 2017, PSD-ul a pus în aplicare un plan diabolic etapizat de îngenunchere, chiar de „exterminare”, a pensionarilor din România.
„Delirul mincinos al PSD-iștilor suceveni și al președintelui lor Stan Ioan continuă.
Astăzi asistăm la etapa pensii.
În nemernicia lor etalată începând cu ianuarie 2017, odată cu celebra OUG 13 emisă în favoarea infractorului Dragnea Nicolae Liviu, PSD-ul a pus în aplicare un plan diabolic etapizat de îngenunchere, chiar de „exterminare”, a pensionarilor din România. Pentru a-și satisface clientela de partid, „înșurubată” de-a lungul timpului prin toate instituțiile publice, PSD-iștii s-au grăbit să le dubleze, sau chiar să le tripleze în unele cazuri, salariile.
Dar, în mod „criminal” i-au lăsat pe cei 5,2 milioane de pensionari la sfârșit cu măririle veniturilor, a pensiilor. I-au programat abia la sfârșit de an 2020, cu doar 3 luni înainte de alegerile parlamentare, pentru o mărire cu 40%. Adică după ce au declanșat o inflație galopantă a tuturor prețurilor, prin dublări sau triplări din pix ale salariilor. Și după ce în 2018 și în 2019 au „furat” efectiv din buzunarul fiecărui pensionar român 240 de lei, respectiv 540 lei.
Cum?
Prin încălcarea și nerespectarea cu bună știință a prevederilor legale, care îi obliga pe „guvernanții roșii” de la acea vreme, de a indexa de la începutul fiecărui an toate pensiile cu rata inflației și cu jumătate din creșterea salariului mediu pe economie”, a transmis Daniel Cadariu.
Senatorul liberal a mai amintit și o altă „hoție” PSD-istă, precizând că prin modificarea legislației cu privire la Pilonul II de pensii, PSD-ul a „băgat mâna” în buzunarul altor 7 milioane de români.
„Astfel, în loc de creșterea contribuției pentru fiecare beneficiar la acest pilon de la 5.25% la 6,1%, parlamentarii „ciumei roșii” a decis scăderea acestui procent la 3,75% începând cu ianuarie 2018.
Prin urmare PSD-ul a „furat” din contul fiecăruia dintre cei 7 milioane de români ce vor beneficia de Pilonul II de pensii în medie 1100 de lei. În fiecare din acești ultimi 3 ani de zile: 2018, 2019 și 2020.
În total aproximativ 3300 de lei a „subtilizat” PSD-ul de la fiecare dintre cei 7 milioane de români.
Ori, în condițiile prezentate, afirmațiile făcute pe acest subiect în presă de către senatorul Stan, cel pitit în vizuină de câteva săptămâni, nu reprezintă decât un „delir mincinos””, a mai transmis liberalul sucevean.
De asemenea, Daniel Cadariu a precizat că, așa cum a promis, Guvernul PNL majorează pensiile în mod real, iar banii intră în buzunarele românilor începând cu luna septembrie.
„România este singura țară din Uniunea Europeană în care pensiile cresc în această perioadă extrem de dificilă.
Pensionarii primesc pensii majorate cu 14% (pe 14 septembrie), inclusiv pensiile sociale, care cresc de la 704 la 800 de lei. Ca valoare absolută este cea mai mare creștere din istoria majorării punctului de pensie, respectiv de la 1.265 lei la 1.442 lei (177 de lei).
Spre comparație, în 2018 pensiile ar fi trebuit să crească cu peste 7% de la 1 ianuarie. Prin creșterea punctului de pensie cu 10% abia de la jumătatea anului, pensionarii au pierdut 240 lei în 2018 la o pensie medie de 1000 de lei.
În 2019, pensiile ar fi trebuit să fie indexate cu 9% de la începutul anului însă nivelul punctului de pensie a fost înghețat la valoarea din iulie 2018 până în septembrie 2019, iar pensionarii au pierdut 540 lei în 2019 la o pensie medie de 1100 lei”, a declarat Cadariu.
Potrivit senatorului sucevean, ținând cont de contextul economic, Guvernul Orban majorează pensiile cu procentul maxim posibil pentru bugetul actual, puternic afectat de pandemie și criza economică generată de aceasta.
„Am refuzat să expunem România unui risc economic generat de majorări nesustenabile. Obiectivul PNL este să putem plăti aceste majorări lună de lună și în anii următori.
În plină campanie de minciuni și manipulări, PSD cere acum majorări nesustenabile, atât pentru pensii, însă dacă acest lucru s-ar întâmpla, românii ar primi încă un cadou otrăvit. Dacă am arunca pe piață bani care nu există, inflația s-ar duce la cote alarmante, la fel ca în timpul guvernărilor PSD. Noi nu vrem să-i păcălim pe români!”, a precizat senatorul Cadariu.
Acesta a explicat că, pentru prima oară în ultimii ani, pensiile vor crește cu adevărat, peste procentele de scumpiri și la un nivel care poate fi plătit în anii viitori.
„Majorările de pensii făcute de PSD au fost anulate de inflație, pentru că în timpul guvernării pesediste, inflația era la cote de aproape 5%. În ceea ce privește alocațiile, acestea sunt în plin proces de creștere etapizată, singura posibilă în prezent, până la dublarea lor în 2022.
Obiectivul Partidului Național Liberal este ca aceste majorări să fie adevărate, să poată fi plătite din resursele reale ale unei economii sănătoase, bazate pe investiții masive și un sector privat puternic și competitiv”, a conchis senatorul Daniel Cadariu.
Lasa un raspuns