Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan critică dur faptul că mai mulți primari social democrați au părăsit pardidul pe care acesta îl conduce și s-au înscris în PNL. Astfel, acesta a subliniat că tuturor le va părerea rău și vor regreta alegerea făcută, întrucât „Flutur nu va mai fi președintele Consiliului Județeab Suceava”.
„Asistăm la o racolare tot mai acerbă din partea PNL Suceava a primarilor PSD aflați în funcție. Suntem convinși că cei care schimbă în acest moment tabăra vor regreta ulterior alegerea făcută, pentru că domnul Flutur nu va mai fi președinte al CJ Suceava din toamnă și PNL-ul se distruge singur electoral prin felul în care guvernează țara. Această abordare ne demonstrează în primul rând o criză de resursă umană în interiorul PNL Suceava și în al doilea rând că acest partid devine tot mai mic și mai lipsit de importanță atât în județul nostru, cât și la nivel național”, a subliniat Ioan Stan.
Pe de altă parte, senatorul sucevean ironizează modul în care președintele Flutur acționează, subliniind că cel din urmă ar trebui să se ocupe de drumurile județene și ar trebui să lase autostrăzile în seama instituțiilor competente.
„Ce a mai făcut Gheorghe Flutur în această săptămână? S-a trezit din nou vorbind despre autostrăzile Siret-București și cea a Nordului ca și cum realizarea lor ar depinde în totalitate de el, deși nu are nicio treabă cu aceste proiecte, atribuțiile lui fiind legate de administrarea drumurilor județene. Și ca să-l facem să înțeleagă care îi sunt atribuțiile, îl invităm la o plimbare cu mașina pe drumul județean 208 E, cu speranța că gropile de pe drumul respectiv îl vor scutura atât de bine încât îi va veni mintea la cap și se va ocupa de ce trebuie, nu de ce visează. Cu această ocazie, îl rugăm să ne spună ce a făcut cu cele aproximativ 230 de milioane de lei primiți prin PNDL 2 de la guvernul PSD pentru drumurile județene în 2018, pentru că suma respectivă nu se vede în infrastructura rutieră a județului nostru”, a explicat Stan.
Acesta a mai spus că, tot săptămâna aceasta președintele Flutur a ținut să devină din nou „doctor”, explicându-le medicilor adevărați cum funcționează și cât de important este Laboratorul de Medicină Nucleară din cadrul Spitalului Județean Suceava.
„Domnia sa a ținut să inaugureze acest laborator cu festivismu-i arhicunoscut, acum, în campanie electorală, deși laboratorul nu funcționează și nici nu va funcționa degrabă din cauza lipsei de personal. Această abordare a domnului Flutur a generat nemulțumiri inclusiv printre medici, care nu vor să fie părtași la campania sa electorală. Suntem siguri că aceștia ar fi preferat ca președintele CJ Suceava să se ocupe mai degrabă de aprovizionarea spitalului cu tot ce trebuie pentru epidemia de Covid-19 deoarece, la cum este administrată aceasta de guvernul PNL, riscăm să vină valul 2 și să fim din nou nepregătiți. Și poate domnul Gheorghe Flutur a uitat că se face vinovat de moartea a peste 200 de suceveni pentru că la începutul epidemiei nu a dotat spitalul județean corespunzător, dar noi nu uităm asta”, a conchis Ioan Stan.
Cam așa trebuie pus la punct,tras de mânecă,herr Schmetterling,prins în flagrant delicios de mâncat kkt pedelist zi de zi,ceas de ceas și in proporții de masă…Mai ramane ca dumnealui să iasă zilnic să ne comunice ,detaliat,analizele medicale ale celor care ies din spital,ca pe un mare succes al guvernării sale…Sau inaugurarea unor noi curse de faeton și bicicletă între localitățile conduse de primarii săi sau ce se mai construiește ,repetitiv,cu fonduri norvegiene… De câte ori „ziarele”locale îi publică pozele sale sleite pe câte o uliță comunală asfaltată,mă întreb:după ce pleacă de acolo,ce fac asfaltangiii? Se opresc și așteaptă alegerile următoare? Că cam așa pare…
dziminschi s-a aliat cu flutur? foarte bine, chiar aveam nevoie de acest lucru pt. a vota hotarat cu bogdan codreanu la cj suceava.
iar de tradatori sa se ocupe dl. stan care dupa ce le-a intins ambele maini unor necunoscuti ca dziminschi, a primit inapoi un scuipat politic. sa nu musti niciodata mana care te-a hranit, asa zice proverbul romanesc. tot ce s-a facut in moara a fost cu sprijinul total al psd, al parlamentarilor si guvernului psd.
iar acum primarul, fost psd, nu mai poate de iubirea pnl.
maxima nesimtire.
dar asa a facut mereu dziminschi cu cei care l-au sprijinit. iubire mare pana si-a facut interesele lui si apoi tradare, ca asta are in sange.
si la bucuresti, si in alta parte tradatorii sunt idiotii utili care vor primi oricum ce merita la primul hop.