Spitalul Județean Suceava a fost reacreditat de Autoritatea Națională de Management a Calității în Sănătate pentru următorii 5 ani. Astfel, Spitalul Județean a fost acreditat ca unitate medicală de nivel 2, cu un punctaj de 96,35 puncte dintr-o sută.
„Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate a desfășurat o acțiune de verificare, în două etape, la Spitalul Județean Suceava. Astfel, s-a primit o acreditare care este valabilă cinci ani și se referă la indicatorii stabiliți de această autoritate și sunt 11 capitole, cu note și punctaje pentru fiecare în parte. În această etapă din cele 147 de spitale verificate, doar 23 îndeplinesc standardele în prezent și doar 4 au primit acrediatare de top. Spitalul Județean Suceava a primit o notă foarte bună, în procente 96,35%. Această notă situează Spitalul din Suceava în primele locuri, alături de Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București și alte unități spitalicești care sunt și centre universitare. Acest lucru confirmă încă odată managementul bun al unității spitalicești care merită toate felicitările”, a precizat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
Potrivit ANMCS, nivelul 2 au mai obținut Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, care a avut 93,01 puncte, Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila”, cu 81,98 de puncte, Clinica „Med Life” SA București, cu 82,67 de puncte, Clinica „Sanovil” SRL (Bistrița Năsăud), cu 88,83 de puncte, Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „Euclid” SRL (Bihor), cu 88,83 de puncte.
„E o confirmare negru pe alb că oamenii și-au făcut treaba, lucru care ne încurajează să continuăm acțiunile de modernizare ale Spitalului Județean Suceava. Intenționăm ca în acest an să alocăm suma de 100 milioane de lei pentru lucrări de investiții. În vedere se au: modernizarea Ambulatorului, precum și dotarea acestuia, construirea unui Helioport, precum și noi blocuri operatorii”, a conchis președintele Flutur.
Managerul Spitalului Județean „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, economistul Vasile Rîmbu, a declarat că acest punctaj mare vine în urma muncii întregii echipe și reprezintă o adevărată satisfacție pentru toți cei implicați.
„Rezultatul pe care l-am primit de la ANMCS reprezintă recunoașterea eforturilor pe care noi le-am făcut în ultimii ani, respectiv în ultimii 9 – 10 ani. Drumul n-a fost atât de lin, nu a fost mereu dintr-o poziție extraordinar de favorabilă, de aceea satisfacția este foarte mare când vedem că suntem un punct de referință pentru alții. Aș vrea să-i mulțumesc președintelui Gheorghe Flutur pentru tot ce a făcut pentru Spitalul Județean Suceava și pentru ce va face în viitor pentru unitatea spitalicească pentru că știu că va fi alături de noi”, a precizat managerul SJU Suceava, ec. Vasile Rîmbu.
Conform standardelor ANMCS, există 6 niveluri de acreditare: categoria I de acreditare, denumită „acreditat”; categoria a II-a de acreditare, denumită „acreditat cu recomandări”; categoria a III-a este „acreditat cu rezerve”, categoria a IV-a este „acreditat cu încredere redusă”; categoria a V-a de acreditare se face pentru o perioadă de maximum 6 luni de la primirea raportului de acreditare, pe durata căreia li se eliberează o decizie de prelungire a procesului de acreditare; categoria a VI-a „neacreditat”.
Lasa un raspuns