Evenimentele dedicate împliniri unirii a 100 de ani de la unirea Bucovinei cu țara au continuat miercuri, 28 noiembrie, de la ora 10:00, când sute de oameni au luat parte la reinaugurarea și sfințirea statuii ecvestre a lui Ștefan cel Mare de la Cetate.
Primarul Ion Lungu, viceprimarii Lucian Harșovschi și Marian Andronache, consilieri locali, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, deputații Ioan Balan și Ștefan Alexandru Băișanu, liderul PNL Ludovic Orban și fostul ministru și lider al PDL Vasile Blaga, primarul din Soroca, Victor Său, și viceprimarul din Lavale, Francoise Marchand, sunt doar o parte din oficialitățile care au luat parte la istoricul eveniment.

Manifestările de la Statuia domnitorului Ștefan cel Mare au început cu intonarea imnului de stat de către fanfara municipiului Suceava, cu dezvelirea unei plăci aniversare, apoi a urmat o slujbă de sfințire a statuii, oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, iar corul Corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Mitropolit Dosoftei”, condus de dirijorul Lucian Tablan Popescu, a intonat cântece patriotice.


Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a apreciat prezența numeroasă de la acest eveniment și a declarat că unirea Bucovinei cu România a avut un rol foarte important în realizarea României Mari.

„Astăzi este o zi deosebită pentru noi, când sărbătorim 100 de ani de la unirea Bucovinei cu România. Nu întâmplător începem această sărbătoare de la statuia lui Ștefan cel Mare. În declarația de unire, care a fost citită și aprobată la 28 noiembrie 1918 se menționa că în hotarele acestei țări se regăsește fostul Scaun de domnie al Sucevei, de asemenea, se vorbește acolo că Bucovina se va alipi cu Moldova lui Ștefan cel Mare”, a declarat Ion Lungu.


Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, este de părere că statuia ecvestră, care străjuiește orașul Suceava, va fi un loc care va fi vizitat de foarte mulți turiști.

„La mulți ani, Bucovină dragă! La mulți ani, bucovineni! La mulți ani, Românie dragă! La mulți ani, români! Nimic nu este mai emoționant astăzi decât să stai la poala statuii marelui voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, să asculți un cor, să participi la slujbă și să comemorezi trecutul, istoria și faptele celor care acum 100 de ani au desăvârșit unirea Bucovinei cu țara. Este un moment extraordinar. Vreau să îl felicit pe primarul Ion Lungu și Primăria municipiului Suceava, pentru că alături de Cetatea lui Ștefan, reușim să punem din nou în valoare statuia”, a spus Gheorghe Flutur.


Prefectul județului Suceava, Mirela Adomnicăi, a făcut un apel memoria sucevenilor și a menționat momentul din luna august a anului 2008, când o placă de bronz de pe soclul statuii s-a prăbușit.

„Aș vrea să fac un apel la memoria sucevenilor prezenți aici. În august 2008, o placă de bronz de pe acest soclu s-a prăbușit pe acest paviment. A fost atunci ca un apel disperat al statuii către autorități și primarul de atunci, care prin votul sucevenilor este primar și astăzi, a reușit astăzi, 28 noiembrie 2018, după 10 ani, să redea comunității statuia domnitorului Ștefan cel Mare, care acum, pe acest soclu, își reia rolul emblematic și definitoriu pentru profilul istoric al orașului Suceava. Este un prilej de bucurie pentru toți sucevenii, pentru că se întâmplă în anul centenar și aduce un plus de prestigiu orașului Suceava. Eu vreau să-l felicit pe domnul primar pentru că și-a îndeplinit datoria față de suceveni și ne-a redat statuia domnitorului”, a declarat Mirela Adomnicăi.


Președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, a vorbit și el despre însemnătatea acestui eveniment, în special despre domnitorul Ștefan cel Mare, care a realizat numeroase ctitorii, astăzi adevărate puncte de atracție turistică.

„Am ținut să fiu prezent astăzi, la sărbătorirea unui eveniment fundamental pentru istoria României. Sunt fericit că sărbătorirea Centenarului Unirii coincide cu restaurarea stautii lui Ștefan cel Mare, pentru că el a fost unificator și, în această zonă a lumii a fost aproape o minune, o personalitate copleșitoare, care a reușit lucruri pe care nu și le-a imaginat nimeni”, a transmis Ludovic Orban.
Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, s-a declarat deosebit de bucuros să asiste la resfințirea statuii marelui voievod Ștefan cel Mare.

„Pentru ce a fost Ștefan cel Mare, cel mai mare român, ar trebui ca întreaga Moldovă, în fiecare zi, să dezvelească câte o statuie. Moldova nu a fost niciodată mai pomenită decât pe timpul lui Ștefan, pentru ce a făcut pentru creștinătate. Creștinătatea a fost apărată de Ștefan cel Mare și de moldovenii noștri”, a transmis Ioan Stan.


Alexandru Băișanu, liderul ALDE Suceava, a spus că participă la eveniment pentru a-și arăta prețuirea față de înaintașii noștri, care acum 100 de ani au făptuit Marea Unire.

„Văd astăzi aici politicieni de la toate partidele. Îi felicit că au avut puterea să stea față în față, să își dea mână și să înțeleagă, odată pentru totdeauna, că nu politica unui partid sau a altuia e importantă, ci singura și unica politică pe care o putem face este politica neamului românesc.

După discursurile oficialităților, a urmat înmânarea plachetelor aniversare Cetățenilor Centenarului, edilul sucevean Ion Lungu menționând că a ales să fie premiați doar 28 de cetățeni, în ideea de a rămâne în memorie cifra 28 – data unirii Bucovinei cu România.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.