Bărbat prins în flagrant în timp ce fura traverse de cale ferată

Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, marți, în jurul orei 16:00, Poliția oraşului Vicovu de Sus a fost solicitată în sprijin de un echipaj al Serviciului Poliţie Transporturi Feroviare Rădăuţi pentru prinderea unor persoane necunoscute care sustrag traverse de cale ferată de pe raza comunei Straja.

Trei bărbați cercetați pentru tăiere ilegală de arbori

Trei bărbați, unul de 22, unul de 26 și unul de 63 de ani, sunt cercetați după ce, Poliția orașului Solca a fost sesizată marți, în jurul orei 19:00, despre faptul că, din pădurea ce aparține Ocolului Silvic Solca - Cantonul Izvor, au fost tăiați ilegal mai mulți arbori.

Noapte grea pentru pompierii militari suceveni

În noaptea de 26 spre 27 aprilie, pompierii militari suceveni, au fost solicitați să intervină la mai multe incendii care, din cauza vântului care bătea cu putere, s-au propagat și dezvoltat cu rapiditate.

Incendiu puternic în Grămeşti

Militarii Gărzii de Intervenţie Siret şi ai Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi au intervenit marți, în jurul orei 18:00, cu trei autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuinţă din comuna Grămeşti.

Furt dintr-o locuință din Fălticeni

Poliţia municipiului Fălticeni a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112, marți, în jurul orei 09:30, de o femeie de 34 de ani, din localitate, despre faptul că, în noaptea de luni spre marți, persoane necunoscute i-au sustras bunuri din locuință.

Șofer scandalagiu, încătușat de oamenii legii

O patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, a oprit pentru control pe un DC neclasificat din comuna Horodnic de Jos, miercuri, la ora 00:00, autoturismul condus de un localnic de 34 de ani.

Furt din locuința unei femei din Râșca

Secția 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei a fost sesizată luni, 25 aprilie, în jurul orei 15:30, de o femeie de 47 de ani, din comuna Râșca, despre faptul că, în perioada decembrie 2015 - ianuarie 2016, hoții i-au sustras bunuri din imobilul nelocuit.

Dosar penal pentru că s-a urcat la volan fără permis

O patrulă din cadrul Poliţiei municipiului Fălticeni a oprit pentru control, luni, în jurul orei 11:30, pe strada Pleşeşti Gane, din localitate, autoturismul condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Hârtop.

Motoferăstrău furat de la un bărbat din Vama

Luni, 25 aprilie, la ora 11:30, un bărbat de 46 de ani, din comuna Vama, a sesizat poliţia despre faptul că, în noaptea de duminică spre luni, persoane necunoscute i-au sustras bunuri dintr-o anexă a locuinței.

Accident produs de un șofer beat în comuna Vama

Un tânăr de 23 de ani, din județul Botoșani, în timp ce conducea autoturismul luni, în jurul orei 21:45,  pe DN 17, în comuna Vama, într-o curbă deosebit de periculoasă, semnalizată corespunzător, nu a adaptat viteza, a pierdut controlul asupra direcției de mers şi a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune laterală cu un ansamblu de vehicule condus regulamentar de un bărbat de 28 de ani, din Republica Moldova, avariind ambele autovehicule.

Bărbat accidentat în timp ce traversa neregulamentar

Duminică, în jurul orei 21:45, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, în interiorul comunei Poiana Stampei, o femeie de 50 de ani din municipiul Vatra Dornei, a surprins şi accidentat ușor un bărbat de 31 de ani, din municipiul Vatra Dornei. Bărbatul s-a angajat în traversarea drumului public prin loc nepermis  şi fără să se asigure.

Amendă de 2.000 de lei pentru o contravenție la regimul silvic

Un echipaj din cadrul Poliției orașului Salcea și a Posturilor de poliție Siminicea şi Dumbrăveni, a oprit pentru control duminică pe raza localității Prelipca,  autoutilitara condusă de un bărbat de  60 de ani, din județul Botoşani, care transporta cantitatea de 6.21 m.c. cherestea răşinoase, deși în avizul de însoțire secundar era consemnată cantitatea de 2.00 m.c.