Polițiștii suceveni au acționat pentru prevenirea accidentelor rutiere generate de nerespectarea legislației privind trecerea la nivel cu calea ferată

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi omeneşti sunt priorităţi permanente ale Poliţiei Române. Periodic sunt analizate cauzele generatoare de accidente rutiere grave în vederea identificării riscurilor şi vulnerabilităţilor şi dispunerii unor măsuri adecvate pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră.

Recomandările polițiștilor suceveni pentru siguranța circulației rutiere în condiții de ninsoare, ploaie și polei

Având în vedere specificitatea anotimpului, dar şi previziunile meteo pentru perioada următoare, poliţiştii atrag atenţia participanţilor la trafic cu privire la circulaţia în siguranţă pe drumurile publice în condiţii de ploaie şi carosabil umed. De asemenea, în zonele de munte ale judeţului există posibilitatea apariţiei poleiului, fenomen asociat cu ploaia, dar şi posibilitatea unor precipitaţii sub formă de ninsoare.

Accident cu trei răniți din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum

Un bărbat de 43 de ani, din comuna Ostra, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, între localităţile Ilişeşti şi Păltinoasa, pe un sector cu o succesiune de curbe, marți, 11 octombrie 2016, în jurul orei 18:00, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers și a pătruns pe sensul opus, rotindu-se invers faţă de direcţia de deplasare, moment în care, a fost lovit de autoutilitara condusă de un bărbat de 64 de ani, din municipiul Suceava.

Bărbați depistați în timp ce pescuiau cu instrumente interzise de lege

Vineri, 7 octombrie 2016, în jurul orei 04:00, pe timpul unei acţiuni de prevenire şi combatere a braconajului piscicol, desfăşurată în comun cu Asociaţia „Bucovina Spinning Club”, un echipaj de jandarmerie a surprins pe malul Acumulării Rogojeşti, din apropierea localităţii Siret, judeţul Suceava, doi bărbaţi care pescuiau folosind unelte interzise de lege.

Ateliere de lucru și concursuri pentru copii, organizate de polițiștii suceveni la „Noaptea Cercetătorilor”

„Noaptea Cercetătorilor” este un proiect partenerial iniţiat de Uniunea Europeană  ce  se  desfăşoară în toate ţările membre şi afiliate în cea de-a patra vineri a lunii septembrie. Scopul principal este acela de a aduce împreună, tinerii şi publicul larg, de a permite interacţiunea cu ştiinţa şi informaţia într-un cadru relaxat şi prietenos.