“Inacţiune” administrativă…operaţională

17 consilieri locali suceveni din cei 23 aleşi de populaţia municipiului, să le reprezinte interesele, au votat vineri, 3 aprilie, in unanimitate, toate cele 4 proiecte de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei de îndată. Primul punct i-a stârnit pe consilierii locali.

OUG DRAGNEA – BILANȚ MIGRAȚIE ALEȘI LOCALI. Câți PRIMARI au pierdut și au câștigat PSD și ACL prin OUG 55/2014

Vineri, 17 noiembrie, este ultima zi în care OUG 55/2014 le permite aleșilor locali să schimbe formațiunea politică din care fac parte, fără să își piardă mandatele. În cele 44 de zile scurse sub efectul OUG Dragnea, ACL a pierdut aproape 350 de aleși locali, iar bilanțul mai poate crește până la miezul nopții. Principalul beneficiar al OUG 55/2014 pare să fie PSD.

Aleșii locali PNL cer demisia lui Băișanu

La ședința aleșilor locali PNL Suceava, ce trebuia să aibă loc marți seară la sediul partidului, dar a fost amânată, urmau să participe, în principal, primarii PNL și consilierii județeni ai partidului, iar de la nivel central își anunțaseră prezența secretarul general al PNL, Marian Petrache și frații Țurcanu, Florin și Mihai, ambii lideri naționali ai partidului din județul Botoșani.

Propunere indecentă

Președintele executiv al PSD, vicepremierul Liviu Dragnea, a lansat pe piața politică o idee care să aducă în tabăra social-democraților cât mai mulți primari.