I-a „plătit” cursa prin spargerea geamurilor

În cursul zilei de ieri, 2 iulie, Postul de poliție Pojorâta a fost sesizat despre faptul că în apropierea satului Valea Putnei, un cetățean a provocat distrugeri la un autoturism.

Lovit fără motiv

I.P.J. Suceava a fost sesizat sâmbătă, 22 iunie, despre faptul că un bărbat din municipiul Vatra Dornei a fost victima unei agresiuni comise pe raza satului Păltiniș, comuna Panaci.

Agresiune într-un bar din Budeni

Azi noapte, la ora 01.20, poliția suceveană a fost anunțată că pe raza orașului Dolhasca a avut loc o agresiune.

Mort în urma unei electrocutări

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din orașul Liteni, s-a electrocutat în timp ce suda o plasă de gard în curtea locuinței sale. A fost solicitată intervenția ambulanței.

Altercație pe fondul consumului de alcool

Agenţii Postului de Poliţie Comunal Baia au fost sesizaţi ieri, 11 iunie, despre faptul că un bărbat de 47 ani, din aceeași localitate, a fost transportat la Spitalul municipal Fălticeni, după care la Spitalul Județean Suceava, în stare de comă etilică.

(VIDEO) Accident rutier în Bunești

Astăzi, 11 iunie, trei echipaje de pompieri de la Detaşamentul Fălticeni au intervenit în urma producerii unui accident rutier, pe raza localităţii Buneşti.

„Dragoste” de soț, manifestată prin loviri

La data de 3 iunie, poliţiştii Secției nr. 8 Poliție Rurală Adâncata au fost sesizaţi prin 112 de către o femeie din comuna Adâncata, sat Călugăreni, despre faptul că vecina de 37 ani a fost lovită de soțul ei de 42 ani, în zona capului, cauzându-i leziuni.

Accident rutier soldat cu două victime

În data de 31 mai, Detaşamentul de pompieri Vatra Dornei a intervenit cu un echipaj de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, în urma producerii unui accident rutier pe raza localităţii Floreni, comuna Dorna Candrenillor.

Fugă de la locul accidentului

La data de 28 mai, Poliţia Municipiului Suceava a fost sesizată despre faptul că în localitatea Ipoteşti s-a produs un accident de circulaţie, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, iar conducătorul autovehiculului implicat în accident a părăsit locul faptei.

Accident cu victime încarcerate

Marţi, 28 mai, la ora 18.51, pompierii Detaşamentului Suceava au fost solicitaţi să intervină la un accident rutier produs pe raza comunei Dumbrăveni.

Agresată cu o cană

La data de 21 mai, Poliţia Comunală Şcheia a fost sesizată prin 112, despre faptul că la o familie din satul Sf.Ilie, comuna Şcheia, s-a iscat un scandal.

Agresați fără vină

În data de 19 mai, un tânăr de 25 de ani, din comuna Valea Moldovei, a sesizat poliția despre faptul că la barul din aceeași localitate a avut loc o altercaţie, în urma căreia mai multe persoane prezintă leziuni corporale.

În loc de iepuraș, au venit bătăușii

În data de 6 mai, Secția 8 Poliție Rurală Adâncata, a fost sesizată prin 112, despre faptul că două persoane necunoscute, având asupra lor bâte, au pătruns în grădina locuinței părții vătămate, un bărbat de 33 ani, din localitate şi i-au aplicat mai multe lovituri în zona capului și pe spate.

„Poveste” de familie

În data de 28 aprilie, Poliţia municipiului Vatra Dornei a fost sesizată telefonic de către medicul de gardă al Spitalului Municipal Vatra Dornei, despre faptul că a fost adusă cu ambulanţa o femeie de 50 ani, din comuna Dorna Arini, care se află în comă și cel mai probabil a fost agresată, însă leziunile sunt vechi de mai multe zile, urmând a fi transferată la U.P.U. din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava.