Purtătorul de cuvânt al Inspecției Judiciare, Tamara Manea, a declarat pentru Agerpres că Inspecția Judiciară a constatat că fostul Președinte Traian Băsescu și fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea, prin afirmațiile făcute, au afectat independența justiției.
Jurnalistul și fostul parlamentar al Partidului Național Liberal, Sorin Roșca Stănescu, aflat în închisoare în dosarul Rompetrol, explică, într-o postare pe blogul personal, care este cel mai uluitor anunț făcut de fostul președinte Traian Băsescu: „la Bucuresti, un fost presedinte face, asadar, un anunt de doua ori infricosator. Intai, ca a existat si inca exista o „banda a celor sase”. In al doilea rand, ca aceasta, creata de el, a avut misiunea de a reforma Romania”.
Senatorul PSD, Daniel Savu, analizează, într-un text postat pe blogul personal, ”razboiul nervilor” ce se poartă între fostul Președinte al României, Traian Băsescu și foștii săi colaboratori apropiați, notând că situația a ajuns pare să fie una în pragul unei explozii.
Traian Basescu isi continua comportamentul de bulibasa, care trateaza functii importante din fruntea institutiilor romanesti ca pe niste ospatari ce roiesc in jurul mesei sale de consumator. El vorbeste despre seful DIICOT, sefa DNA, sefa ICCJ si directorul adjunct al SRI ca despre “oamenii mei”. Adica nu ai Romaniei, nu ai legii, ai lui, suspectul de santaj, protectorul spalatoarei de bani Udrea Elena.
Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu analizează, într-un editorial postat pe blogul personal, poate cea mai gravă afirmație făcute de fostul Președinte al României, Traian Băsescu. Este vorba de ideea lansată de fostul șef al statului, în ultimele ieșiri publice, potrivit căreia în justiție ar exista ofițeri acoperiți.
Europarlamentarul Monica Macovei a dezvăluit, miercuri seară, în cadrul unei emisiuni televizate la postul B1 TV, dedesubturile ultimelor declarații ale fostului șef de stat, Traian Băsescu.
Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu analizează, într-un editorial postat pe blogul personal, atacurile lansate de Traian Băsescu la adresa unor personaje pe care, mai mult sau mai puțin, le-a inventat și le-a propulsat în funcții etrem de importante.
În urmă cu câteva zile, ginerele lui Traian Băsescu, Radu Pricop, a fost audiat de procurorii anticorupție, care au decis să înceapă urmărirea penală pe numele acestuia, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj.
Fostul președinte al României, Traian Băsescu efectuează joi și vineri o vizită privată în Republica Moldova, la invitația președintelui moldovean Nicolae Timofti, după cum a anunțat fostul președinte, miercuri, prin intermediul unui mesaj postat pe pagina de Facebook.
Fosta șefă a PMP, Elena Udrea, transmite un nou mesaj pe pagina sa de Facebook. De data aceasta, fostul ministru vrea să facă o precizare și anume că nu există niciun fel de legătură între faptul că a fost arestată și Președintele Traian Băsescu.
Folosim cookies pentru a îți oferi o experienta de navigare personalizată. Pentru mai multe informații despre cookies și modul cum le folosim, te rugăm citește Politica pentru Cookies. AcceptPolitica Cookies
Politica de confidențialitate și Cookies
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.