Inaugurarea Skate Park-ului, amânată cu o lună

Cu toate că municipalitatea a alocat fonduri și este cu plata la zi către firma care face lucrarea la Centrul Cultural Bucovina, respectiv la Skate Park-ul din zona patinoarului, activitatea la cele două obiective este moartă. Trebuie amintit faptul că Skate Park-ul trebuia să fie inaugurat pe 1 iunie.

Interferențe etnice bucovinene

În lanțul de manifestări culturale prilejuit de celebrarea Zilei Europei, Uniunea Polonezilor din România, Instituția Prefectului, Consiliul Județean – Departamentul pentru relații interetnice și Centrul Cultural Bucovina au organizat o expoziție, al cărei vernisaj a avut loc pe data de 6 mai, la Casa Prieteniei din Suceava.

(VIDEO) Planurile lui Lungu pe 2014

La începutul anului 2014 primarul, Ion Lungu, a făcut o serie de promisiuni referitoare la proiectele pe care dorește să le finalizeze sau să le demareze în acest an.

(VIDEO) Directori noi la Centrul Cultural Bucovina

Ca urmare a Ordonanței de Urgență a Guvernului, Centrul Cultural Bucovina (CCB) şi-a reorganizat activitatea la nivel instituţional. Potrivit conducerii, toate aceste modificări au avut în vedere o mai bună organizare şi coordonare a activităţii Centrului Cultural Bucovina.

Flutur cere bani pentru Suceava

Preşedintele PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a solicitat Guvernului USL condus de Victor Ponta ca măcar la rectificarea bugetară, să nu trateze cu dispreț și indiferență județul Suceava și să deblocheze investițiile importante pentru întregul județ.

Bani pentru Centrul Cultural Bucovina

Astăzi, 19 iulie, consilierii județeni au aprobat finanțarea unui proiect desfășurat de Centrul Cultural Bucovina cu suma de 21.000 lei.

La „Centrul Cultural Bucovina” lucrările stagnează. Cine e de vină?

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat că deschiderea ofertelor din cadrul licitaţiei pentru creditul bancar în valoare de 4,6 milioane de lei nu a avut loc la termenul stabilit. Suma este destinată finalizării intervenţiilor de modernizare a fostul cinematograf „Modern”.

(VIDEO) Centrul Cultural Bucovina, finanțare din partea a două bănci

Pentru finalizarea Centrului Cultural Bucovina este nevoie de 4,6 milioane de lei. Din cauza faptului că bugetul național nu a fost aprobat în primele luni, municipalitatea suceveană nu a putut contracta această sumă de la băncile care sunt interesate să împrumute primăria.