Vineri, 12 septembrie, cei aproximativ 900 de membri PSD Suceava, adunați în sala mare a Casei de Cultură, au votat în unanimitate ca Victor Ponta să fie candidatul partidului la alegerile prezidențiale din această toamnă.
Președintele Partidului Liberal Reformator, senatorul Călin Popescu Tăriceanu, vine miercuri, 10 septembrie, în judeţul Suceava, pentru o întâlnire cu aleşii locali ai PNL din judeţele Suceava şi Botoşani, iar joi va vizita câteva fabrici din oraș.
Fostul subprefect Constantin Harasim, membru vechi în Partidul Național Liberal, a trecut, alături de deputatul Constantin Galan, în Partidul Liberal Reformator, condus de Călin Popescu Tăriceanu.
Constantin Galan, deputat PNL de Suceava, a afirmat că s-a retras din toate funcţiile din partid. Prin acest demers, el se solidarizează cu ceilalţi doi deputaţi liberali suceveni, Dumitru Pardău şi Radu Surugiu, care au anunţat în urmă cu o lună retragerea din Biroul Politic Judeţean al PNL Suceava.
Președintele PNL Suceava, Alexandru Băișanu, le-a cerut duminică, 15 iunie, la Delegația Permanentă, tuturor simpatizanților lui Călin Popescu Tăriceanu să demisioneze înainte de Congresul PNL de la sfârșitul acestei luni.
De ceea ce îți este frică nu scapi, spune o vorbă din bătrâni. După ce săptămâna aceasta deputatul Constantin Galan a încercat să amâne alegerile din acest final de săptămână, cei din Biroul Permanent Judeţean al PNL Suceava au stabilit că acestea sunt statutare şi trebuie să aibă loc la data stabilită.
Deputații României nu se omoară cu firea când vine vorba de muncă. După ce în toamnă au luptat la baionetă, de ziceai că abia așteaptă să înceapă munca, parlamentarii noștri trag chiulul cu brio.
Deputatul liberal Constantin Galan și-a inaugurat biroul parlamentar din municipiul Rădăuți astăzi, 16 martie, în prezența a peste 60 de persoane. Prieteni, consilieri locali, primari și viceprimari, indiferent de coloratura politică, au fost alături de reprezentantul Colegiului Uninominal 6 în Parlamentul României.
Cetățenii din orașul Milișăuți sunt cu un pas mai aproape de Parlament. Asta pentru că începând de sâmbătă, 9 martie, deputatul Constantin Galan și-a inaugurat biroul parlamentar din centrul orașului. De menționat că și comunele Arbore și Iaslovăț vor beneficia de întreaga atenție a deputatului liberal.
Folosim cookies pentru a îți oferi o experienta de navigare personalizată. Pentru mai multe informații despre cookies și modul cum le folosim, te rugăm citește Politica pentru Cookies. AcceptPolitica Cookies
Politica de confidențialitate și Cookies
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.