Despre oameni și natură
Nu știu ce am, dar de ceva vreme totul îmi pare mai frumos. Fiecare ființă, fiecare loc, fiecare plantă parcă încearcă să-mi spună o poveste și în fiecare din ele mi-e dat să simt că există viață. Nu cred să înnebunesc, e doar o constatare care face ca totul să fie mult mai interesant. Până și scaunul pe care mi-e așezat laptopul pare să-mi zică că s-ar bucura să-l mai șterg puțin de praf. Dar mi-o zice calm, cu răbdare, știe că-i sunt prieten. Nimic și nimeni în natură nu se grăbește. Toate au timpul lor. Să fie asta o lecție?