Prin Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru, Suceava are șansa să devină în viitor capitală culturală europeană. Afirmația îi aparține președintelui Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, care a adăugat că festivalul aflat la prima ediție a adunat nume grele printre organizatori, respectiv Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” București, reprezentată de decanul Facultății de Teatru, Paul Chiribuță, Universitatea ”Ștefan cel Mare” reprezentată de rectorul Valentin Popa, Muzeul Bucovinei reprezentat de directorul Emil Ursu și Asociația ”Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru”, reprezentată de Stelian Nistor.
În perioada 5-12 iulie se desfășoară la Suceava prima ediție a Festivalului Internațional al Școlilor de Teatru, organizat de Consiliul Județean Suceava prin Muzeul Bucovinei, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Institutul Cultural Român. Partenerii sunt Ministerul Afacerilor Externe - Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni și Teatrul ”George Ciprian” din Buzău.
În perioada 11-22 august, la Muzeul de Ştiinţele Naturii din Suceava se va desfăşura cea de-a III-a ediţie a atelierelor de artă plastică şi scenografie „Din secretele maeştrilor-lumină şi culoare”.
Luni, 16 iunie, la Consiliul Județean a fost semnat contractul pentru reabilitarea clădirii Muzeului Bucovinei, de către vicepreședintele Alexandru Rădulescu și de directorul tehnic de la General Construct, Doru Gheață.
Muzeul Bucovinei va expune, începând cu 2 iunie 2014, la Şcoala Gimnazială Şerbăuţi, expoziţia de desene “Din secretele maeştrilor – lumină şi culoare”.
Asociaţia Mineralia şi Muzeul Bucovinei vă invită la ediţia de primăvară a expoziţiei dedicată lumii minerale, "Florile Pământului", în perioada 9-13 aprilie.
În ziua de 24 ianuarie a.c. vizitarea Muzeului de Istorie este liberă, iar în holul muzeului va fi amenajat un moment expoziţional care să amintească de Unirea Principatelor Române, din 1859.
Duminică, 15 decembrie 2013, de la ora 17:00, Sala Auditorium „Joseph Schmidt” din incinta Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava va găzdui un Concert de Crăciun, susținut de rapsodul popular Grigore Leșe.
“Muzeul Bucovinei”, împreună cu partenerul ucrainean, “Muzeul Regional de Arhitectură Populară şi Trai” din Cernăuţi, partenerul moldovean, “Muzeul de Istorie și Etnografie” Bălți și partenerul român, Consiliul Judeţean Suceava, desfăşoară, în perioada 15 noiembrie 2013 – 14 mai 2015, proiectul transfrontalier “Să ne păstrăm trecutul pentru a ne crea viitorul”.
Muzeul Bucovinei din Suceava organizează în intervalul 27-28 noiembrie, tradiţionala manifestare ştiinţifică „Artă şi civilizaţie medievală” ediţia a XX-a şi „Bucovina. File de Istorie” ediţia a XV-a, cu secţiunile aheologie, istorie modernă şi contemporană, conservare și restaurare.
Folosim cookies pentru a îți oferi o experienta de navigare personalizată. Pentru mai multe informații despre cookies și modul cum le folosim, te rugăm citește Politica pentru Cookies. AcceptPolitica Cookies
Politica de confidențialitate și Cookies
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities...
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.