Nechifor a mulțumit jandarmilor pentru colaborare

La Consiliul Județean Suceava a avut loc „evaluarea activității Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava în anul 2015”. Astfel, președintele Consiliului Județean Suceava, le-a mulțumit tuturor jandarmilor din județ pentru buna colaborare pe care au avut-o pe parcursul acestui an.

Salvatorii montani suceveni, vor primi ATV nou

Serviciul Public Salvamont va primi din partea Consiliului Judeţean Suceava un ATV nou cu remorcă, dotat și cu şenile pentru iarnă. Șeful administrației județene, CătălinNechifor, a afirmat că achiziția va fi făcută ca urmare a suplimentării bugetului propriu al bugetului cu 1,4 milioane de lei.

Nechifor: „Nu e treaba Iaşului ce tarife aeroportuare aplicăm noi”

În urmă cu o lună de zile, pe 12 octombrie, conducerea aeroportului din Iași a trimis conducerii administrației județene Suceava o adresă ce conținea șapte pagini. În opinia președintelui Consiliului Județean, Ioan Cătălin Nechifor, adresa respectivă trebuia trimisă șefului aeroportului sucevean și nu Consiliului Județean.

Nechifor, mulțumit de rectificarea bugetară

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor a declarat în cadrul unei conferințe de presă că este mulţumit de cuantumul sumelor pe care judeţul Suceava le-a primit vineri, 23 octombrie, prin Ordonanţa de Urgenţă pentru rectificarea bugetului de stat adoptată de Guvernul României.

Orașul Vatra Dornei va fi promovat corespunzător

Un nou Centru de Informare și Promovare Turistică a fost inaugurat miercuri, 23 septembrie, în municipiul Vatra Dornei. La festivitate a luat parte și președintele Consiliului Județean, Ioan Cătălin Nechifor.

Aeroport modern la Suceava

La Aeroportul "Ștefan cel Mare" se lucrează constant pentru a finaliza lucrările. Președintele Consiliului Județean vrea să le ofere sucevenilor un aeroport modern, turiștilor condiții de zbor internațional, iar agenților economici posibilitatea de a-și dezvolta afacerea.

Nechifor, candidatul PSD pentru sefia Consiliului Judetean

Joi, 10 septembrie, în cadrul ședinței ordinare a Biroului Executiv al Organizației Județene a Partidului Social Democrat Suceava, s-a hotărât ca lucrările Conferinței Județene de Alegeri să aibă loc în data de 30 septembrie 2015.

Zilele Spitalului Judetean la prima editie

Ziua de miercuri, 24 iunie, a reprezentat pentru Spitalul Judetean ” Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava” un moment de mare sarbatoare. Pe linga lansarea volumului ” File din istoria Spitalului Judetean Suceava”, care ii are autori pe dr. Ioan Ghe. Ietcu si dr . Mihai C.M. Ardeleanu, in coordonarea ec. Vasile Rimbu, managerul spitalului, au mai fost elogiate cadre medicale care au lucrat in spitalul sucevean. La eveniment au participat parlamentarii Sanda-Maria Ardeleanu, Gheorghe Flutur, Ioan Balan, Gavril Mirza, presedintele Consiliului Judetean Suceava, Catalin Nechifor, prefectul Constantin Harasim, dar si primarul Ion Lungu. Pentru deputatul Stefan Băisanu scaunul rezervat a fost in primul rand, care era ocupat de functionarii publici ai Consiliului Judetean. Deranjat de aranjament, parlamentarul si-a luat sotia, sefa la CAS Suceava, si au parasit sala de festivitati.

Balan: Guvernul să preia proiectul „Utilităţi şi mediu”

Judeţul Suceava ar putea să mai aibă o şansă de dezvoltare, însă ar trebui ca Guvernul să preia creditul de 86,3 milioane de euro angajat pentru proiectul „Utilităţi şi mediu”. Cel puţin aşa crede vicepreşedintele PNL pentru regiunea nord-est, deputatul de Suceava Ioan Balan.

Ședință extraordinară, transformată în colocviu

26 de consilieri judeţeni, 4 parlamentari şi foarte mulţi primari au participat la şedinţa extraordinară convocată la Palatul Administrativ Suceava. Patru teme de importanţă maximă au fost supuse dezbaterii, însă, după aproximativ 4 ore de vorbărie au plecat fiecare în direcţia sa cu ideea că...ar trebui găsite soluţii, variante care se caută de ani de zile şi care , probabil, nici nu vor ieşi la lumină în perioada imediat următoare.

ÎNTÂLNIRE ROMÂNO-UCRAINEANĂ

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Ioan Cătălin Nechifor, a precizat ca marti, 31 martie, va fi prezent la Punctul de Trecere a Frontierei Porubnoe+Siret , la o întâlnire comună a liderilor celor trei proiecte în care Consiliul Judeţean Suceava are calitatea de partener.

DELEGAŢIE DIN LUXEMBURG, LA SUCEAVA

În perioada 6 -10 aprilie, judeţul Suceava va fi gazda unei delegaţii din Luxemburg. Atât guvernatorul provinciei cât şi ambasadorul Belgiei la Bucureşti, vor fi prezenţi pentru a semna protocolul cu oficialii suceveni, dar şi pentru a vizita frumuseţile Bucovinei.