În ședința de Consiliu Local desfășurată joi, 30 iunie 2017, s-au stabilit membrii, consilieri locali, în mai multe comisii ce privesc învățământul preuniversitar și evaluarea și selecția proiectelor cu finanțare nerambursabilă din fonduri publice. De asemenea, a fost stabilită și componența Adunărilor Generale ale Acționarilor la ACET și TPL.
Miercuri, 22 iunie, edilul Ion Lungu, a depus jurământul pentru preluarea funcției de primar al municipiului Suceava pentru a patra oară. De asemenea, în cadrul aceleiași ședințe au depus jurământul și cei 23 de consilieri locali, ce vor decide soarta orașului pentru următorii patru ani.
Ziua Eroilor a fost marcată la Suceava printr-o ceremonie religioasă și militară. La fel ca și în ceilalți ani, evenimentul a avut în Cimitirul Pacea, la Monumentul Eroilor, loc în care au fost depuse coroane de flori din partea oficialităților și a instituțiilor publice.
Doua proiecte importante au intampinat probleme in aprobarea lor , unul fiind retras de initiator, iar celalalt primind votul negativ al consilierilor locali suceveni. Proiectele privind inchirierea prin licitatie publica a stalpilor din reteaua de iluminat public a orasului in vederea montarii de mijloace publicitare si cel de fixare a unor tarife pentru furnizorii de retele de comunicatii electronice au starnit discutii aprinse in sedinta ordinara a Consiliului Local Suceava.
Desi 15 din cele 16 proiecte depuse la Primaria Suceava au intrunit conditiile necesare pentru a intra in sesiunea de selectie, alesii locali au tras concluzia ca este periculos sa finanteze acest sport intrucat nu sunt siguri de legalitatea situatiei.
Consilierii locali s-au întâlnit joi, 12 februarie, întro ședință informală, pentru a lua o serie de decizii, privind serviciul public de termoficarea.
Consilierii locali ai municipiului Suceava s-au întâlnit joi, 12 februarie, și au discutat despre licitația privind colectarea gunoiului menajer. Potrivit viceprimarilor Ovidiu Doroftei și Lucian Harșovschi, 120 de containere pentru gunoi, care să fie îngropate în pământ, vor fi contruite în următorii 3 ani în Suceava.
Până la finele lunii martie, sucevenii pot decide cine va fi la conducerea asociaţiilor de proprietari din care fac parte, care să fie salariile persoanelor care îi reprezintă - plătite din banii lor, ori ce penalităţi să li se impute dacă nu achită la timp cheltuielile de întreţinere.
Viceprimarul Ovidiu Doroftei nu mai vrea să vadă maşinile speciale de transport marfă şi călători - camioane, camionete, microbuze şi chiar TIR-uri – parcate oriunde, pe domeniul public sau privat al oraşului, pe carosabil, trotuare, spaţii verzi sau în parcări rezidenţiale.
După schimbarea viceprimarului Gavril Vîrvara, noua majoritate din Consiliul Local Suceava a decis desemnarea de noi reprezentanți în Adunările Generale ale Acționarilor la TPL respectiv la A.C.E.T.
Membrii Consiliului Local Suceava s-au întrunit joi, 13 noiembrie, la ora 10.00, într-o şedinţă extraordinară, având de discutat un singur proiect pe ordinea de zi, ce viza transformarea sediului Agenţiei de Protecţie a Mediului în grădiniţă, dar din lipsă de cvorum aceasta a fost suspendată.
Ioan Bălan, Ovidiu Doroftei, Lucian Harşovschi şi Marius Zmău au susținut astăzi, 7 octombrie, o conferință de presă comună la sediul PDL din Suceava, conferință în cadrul căreia Bălan a declarat că e ultima zi în care poartă însemnele PDL.
Folosim cookies pentru a îți oferi o experienta de navigare personalizată. Pentru mai multe informații despre cookies și modul cum le folosim, te rugăm citește Politica pentru Cookies. AcceptPolitica Cookies
Politica de confidențialitate și Cookies
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.