Inaugurarea drumului Adâncata-Feteşti

Drumul dintre localităţile sucevene Feteşti şi Adâncata, în lungime de 3,2 kilometri a fost inaugurat sâmbătă, 8 noiembrie, în prezenţa primarului comunei Adâncata, Viorel Cucu. La manifestare au luat parte mai multe oficialităţi sucevene, printre care Ioan Bălan, deputatul ACL și consilierul PNL, Lucian Harşovschi.

PDL a băgat țara în faliment

Prezent în emisiunea Exilați din Anonimat, Constantin Harasim a vorbit despre vechiul PNL, noul PNL, majoritar PDL, și despre cum a ajuns România în faliment. Tot el a afirmat că întreg grupul PNL este o armă a lui Traian Băsescu.

INCREDIBIL! Trădare în alianța PNL-PDL la Suceava

Vicepreședintele PNL al Consiliului Județean Suceava, Ilie Niță, nu respectă Alianța ACL. În ultima ședință a deliberativului județean, atunci când s-a pus în discuție rectificarea bugetară, vicepreședintele CJ Ilie Niță a votat pentru repartizarea bugetului în forma propusă de PSD.

Scandal uriaș la Antena3 între Mihai Gâdea și Mihăiță Calimente

Realizatorul Tv Mihai Gâdea a solicitat, în cadrul emisiunii de miercuri seara, de la Antena 3, intervenția unui membru al Comisiei SIE din Parlament, pentru a cere o opinie cu privire la afirmațiile președintelui Traian Băsescu despre subiectul Victor Ponta – ofițer acoperit SIE, potrivit dcnews.ro.

ADIO, DAR RĂMÂN CU TINE. Tiberiu Beldiman părăsește PNL

Migraţia aleșilor locali de la un partid la altul a dat peste cap majoritățile în mai multe Consilii Locale și Județene. Și la Suceava acest „val” a prins pe câțiva consilieri, ultimul care a ales să devină independent și să părăsească partidul care l-a susținut și promovat fiind Tiberiu Beldiman.