Hoții nu iau vacanță

Polițiștii recomandă cetățenilor să își ia măsuri minime de protecție a bunurilor, astfel încât să nu cadă victime hoților.

Polițist lovit de un scandalagiu

La data de 17 noiembrie, în jurul orei 19.00, Poliția orașului Broșteni, a fost sesizată de un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Broşteni, despre faptul că, un bărbat de 31 ani, din localitate, provoacă scandal pe raza satului Cotârgaşi, ca urmare a unor delicte silvice mai vechi pe care le-a comis.

Bătrână tâlhărită, hoț prins în fapt

Vineri, 19 septembrie, la ora 11.30, un agent de poliție din cadrul Poliţiei municipiului Suceava, Biroul Ordine Publică, aflat în timpul liber, în timp ce se deplasa pe str. Teilor din localitate, s-a sesizat despre faptul că o femeie de 66 de ani din localitate solicita ajutor, iar un tânăr alerga cu o poşetă în mână, fapt pentru care a procedat la urmărirea acestuia şi solicitarea sprijinului telefonic a unui echipaj de poliţie aflat în exercitarea atribuţiunilor de serviciu.

Reținut pentru ultraj împotriva unui polițist

La data de 23 august,  în jurul orei 11.10, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe DN 17 A, pe raza comunei Marginea, un echipaj de poliție din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control autospeciala condusă de un bărbat de 50 ani, din localitate, care a avut o conduită recalcitrantă faţă de poliţişti.

(VIDEO) Polițist înjunghiat de un nebun

Polițiștii din Mălini s-au deplasat la locuința unui bărbat din Mălini, care era cercetat pentru distrugere și amenințare. Împreună cu oamenii legii, s-au deplasat și cei de la SAS Suceava.

Şofer vitezoman, poliţist accidentat

Dublu accident cauzat de un vitezoman! La semnalele de oprire ale poliţiştilor, conducătorul a intrat pe contrasens, lovind autospeciala de poliţie şi revenind pe sensul său de mers, a lovit un autoturism care circula regulamentar.