Prefectul, mulțumit de procesul electoral

Prefectul Sucevei, Florin Sinescu, a declarat că procesul electoral în județul Suceava a decurs fără incidente. El s-a arătat mulțumit de cum a decurs procesul electoral din data de 2 noiembrie, adăugând că începând de luni, 3 noiembrie, au început pregătirile pentru turul al II-lea de alegeri.

4.329 de pașapoarte eliberate în luna august

De la data de 1 septembrie, programul de lucru cu publicul la ghişeul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Suceava va reveni la normal.

Ședință ordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență

Vineri, 18 iulie, începând cu ora 09.00, la sediul Instituţiei Prefectului-Judeţul Suceava a avut loc şedinţa ordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, la care au participat toţi cei 49 membrii/înlocuitori legali ai C.J.S.U.- Suceava, şedinţa fiind statutară.

Transparenţă şi calitate în administraţia publică prin social media

Asociaţia ”Asistenţă şi programe pentru dezvoltare durabilă – Agenda 21”, în parteneriat cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, vă invită la lansarea în judeţul Suceava a proiectului "Transparenţă şi calitate în administraţia publică prin social media", finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Municipiul Rădăuți riscă să rămână fără Consiliu Local

Dat fiind faptul că deliberativul local Rădăuți nu s-a întâlnit două luni consecutiv, există riscul ca în cel mai scurt timp acesta să fie dizolvat. Conform prevederilor legale, Instituția Prefectului județului Suceava a depus documentația în instanță pentru dizolvarea Consiliului Local.

1,7 milioane de lei pentru alegerile europarlamentare

Cheltuielile efectuate de către Instituţia Prefectului – judeţul Suceava pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din 25 mai 2014 au totalizat 1.748.721 lei.

În județul Suceava încă se construiește

Potrivit unui raport elaborat de specialiști și prezentat în ședința de Colegiu Prefectural, de prefectul Florin Sinescu, județul Suceava deține locul I în ceea ce privește eliberarea de autorizații pentru construcții civile.

Inaugurare de podețe la Vatra Moldoviței și la Moldovița

Marți, 3 decembrie, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor și prefectului Florin Sinescu, au inaugurat două podețe contruite pe drumul județean care leagă Vatra Moldoviței de Moldovița.

(VIDEO) Depunere de coroane la Gura Humorului

Duminică după amiază, în jurul orei 14.00, a avut loc la Troița închinată Eroilor Neamului, o ceremonie de depunere de coroane, prilejuită de Ziua Armatei Române.