Premii obținute de Facultatea de Studii Economice și Administrație Publică

În perioada 09-31 mai 2014, s-au desfăşurat la Universitatea Babes Bolyai Cluj-Napoca, Universitatea de Vest Timișoara, Universitatea Petrol și Gaze Ploiești și Universitatea Constantin Brâncuși Târgu Jiu olimpiadele naționale pentru următoarele subdomenii ce aparțin științelor economice: Administrarea afacerilor, Contabilitate și informatică de gestiune, Administrație publică și dezvoltare rurală, Management.

„Micul Poliţist”

Personalitatea copilului începe să se contureze după vârsta de 2 ani, vârstă la care copilul începe să perceapă şi să fie atent la ceea ce se întâmplă în jurul său.

Evenimente aparte în weekend, la Iulius Mall Suceava

Iulius Mall Suceava a pregătit pentru clienţii săi un sfârşit de săptămână cu evenimente speciale. Amatorii de artă vor descoperi suveniruri unicat la târgul de antichităţi, pasionaţii de tehnici de apărare vor putea participa la demonstraţii ale Jandarmeriei, iar copiii se vor distra urmărind un spectacol cu reptile şi participând la ateliere de creaţie. În plus, periplul prin magazine se poate transforma în premii atractive.

(VIDEO) O toamnă frumoasă la Voroneț

S-au stins luminile în Casa de Cultură și oficialii s-au întors la treburi. Lumea filmului redevine împrăștiată, după ce 3 zile a fost concentrată la Gura Humorului.

Noaptea Reducerilor Vedetă, la Iulius Mall

Pe 2 noiembrie, începând cu ora 19.00, Iulius Mall Suceava dă startul Nopţii Reducerilor Vedetă. Recitaluri ale celor mai în vogă artişti, prezentare de modă sub semnătura lui Cătălin Botezatu, concurs de dans, petreceri pentru prichindei, promoţii atractive şi premii ispititoare sunt coordonatele unei seri în care clienţii sunt VIP-uri.

(VIDEO) O după-amiază cu nume la City Gallery

Cea de-a XVIII/XIX-a ediție a premiilor Fundației Culturale a Bucovinei a adunat în stilata incintă a City Gallery din Shopping City Suceava în juriu, în premiați sau public, senatul culturii bucovinene.

Renovează cu Lindab

Bucureşti, 31 iulie 2012 – Lindab România a lansat campania ”Renovează cu Lindab”, punând la bătaie trei premii principale constând în trei vouchere valorice a câte 2000 euro fiecare şi, în plus, premii secundare lunare de câte 300 euro pentru cei care au recomandat campania câştigătorilor. Campania se desfăşoară între 15 iulie şi 31 octombrie 2013, valoarea totală a premiilor fiind de 48.181 lei, fără TVA.

Loredana, Vunk şi Ruby, în concert la Iulius Mall Suceava

Sâmbătă, 27 iulie 2013, de la ora 20.00, în parcarea Iulius Mall Suceava începe maratonul distracţiei pe cele mai îndrăgite refrene ale momentului. Loredana, Vunk şi Ruby vor susţine concerte de excepţie, în cadrul proiectului “Ciuc Music. Live Music”. Caravana va poposi în şase mari oraşe din ţară, Suceava fiind a patra locaţie în care vor concerta cele trei nume îndrăgite ale scenei muzicale autohtone.

„Ia-ți biletul de vacanță” de la Shopping City

Dacă e vară, Shopping City Suceava își trimite clienții în vacanță. În perioada 15 iulie - 11 august, pasionații de shopping sunt așteptați să participe la campania de vară „Ia-ți biletul de vacanță!” și au ocazia să câștige 2800 de premii instant, precum și marele premiu, un sejur all inclusive, pentru două persoane în Turcia.

Vara asta se „poartă” Shopping City Suceava

Vara aceasta, la Shopping City Suceava, distracţia şi cumpărăturile se măsoară în premii. În fiecare vineri, sâmbătă şi duminică din perioada 12 iulie – 11 august 2013, în cadrul campaniei „Joacă golf şi câştigă pe loc”, clienţii au şansa de a câştiga instant premii răcoritoare şi invitaţii la film.

„Ecotrophelia” la USV

Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează faza locală a competiției naționale „Ecotrophelia”. Evenimentul va avea loc pe 27 aprilie, începând cu ora 9.00, în aula din corpul E.

Felicitări Fabulinus!

Prezenți la Festivalul național „Serile teatrului studențesc”, de la București, trupa FABULINUS s-a întors cu premii. Află ce premii au câștigat tinerii actori.