În perioada iunie – iulie 2014, poliţiştii judiciarişti din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava au fost sesizaţi cu privire la trei fapte de tâlhărie, victime fiind trei tinere din municipiul Suceava.

Poliţiştii judiciarişti au desfăşurat activităţi investigative complexe, în urma cercetărilor fiind identificată persoana bănuită de comiterea faptelor , respectiv un tânăr de 18 ani din judeţul Hunedoara.

În baza probatoriului administrat, acesta a fost reţinut de poliţişti în cursul zilei de ieri, 24 iulie, şi încarcerat în arestul IPJ Suceava.

La data de 15.06.2014, ora 17.19, poliţia a fost sesizată prin 112 despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras un telefon mobil unei femei, în timp ce aceasta se afla în apropierea Cetăţii Suceava.

Din cercetări a rezultat că la data menţionată, în jurul orei 17.00, tânăra de 18 ani, din municipiul Suceava, se afla la scările ce duc spre Cetatea Suceava, împreună cu o colegă. La un moment dat a fost acostată de un tânăr necunoscut care i-a smuls telefonul mobil din mână, după care a îmbrâncit-o pentru a-şi asigura scăparea şi pentru a păstra bunul sustras.

Ulterior, la data de 29.06.2014, ora 14:40, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată prin 112, de o altă tânără, în vârstă de 19 ani, din municipiul Fălticeni, cu privire la faptul că în jurul orei 14:40, persoane necunoscute i-au sustras poşeta în care avea mai multe bunuri.

Din cercetări s-a stabilit că în data de 29.06.2014, în jurul orei 14:40, în timp ce reclamanta însoţită de o prietenă se deplasa pe str. Republicii din municipiul Suceava, a fost acostată de un tânăr necunoscut, care a venit din spatele lor şi i-a smuls poşeta pe care o ducea pe umărul drept şi care conţinea documente personale, mai multe carduri și suma de 50 lei, prejudiciul fiind de circa 250 lei.

De asemenea, la data de 06.07.a.c., ora 16.30, o femeie de 22 de ani, din municipiul Botoşani, județul Botoşani, a reclamat faptul că în timp ce se deplasa pe str. Aleea Venus, a fost acostată de un tânăr care a îmbrâncit-o şi i-a smuls din mână portofelul, fugind printre blocurile din partea opusă. În interiorul acestuia avea suma de 150 lei şi trei carduri bancare. Valoarea prejudiciului a fost estimată la suma de 200 lei.

Pentru o comunitate mai sigură şi pentru a nu deveni victimă a unei tâlhării, poliţiştii vă recomandă să evitaţi deplasările pe trasee aflate în zone mai puţin circulate, precum câmpuri, parcuri, şantiere. Dacă din diverse motive trebuie să circulaţi după lăsarea întunericului, ocoliţi locurile neiluminate ori în care se află unităţi cu program prelungit sau non-stop, unde se comercializează băuturi alcoolice (restaurante, discoteci). Când observaţi că sunteţi urmăriţi de un individ sau de mai mulţi deplasaţi-vă prin zone intens circulate, chiar dacă acest lucru presupune schimbarea traseului. Solicitaţi ajutorul primului poliţist întâlnit în calea dumneavoastră. Nu vă afişaţi ostentativ cu obiecte de valoare (lănţişoare, brăţări). Nu vă lăsaţi atraşi în locuri dosnice de către indivizi care oferă spre vânzare diverse produse (de obicei mai ieftine). Nu vă lăudaţi persoanelor necunoscute cu bani sau valori pe care le aveţi asupra dumneavoastră sau acasă.

În spaţiile comune ale imobilelor nu permiteţi persoanelor străine să intre în locuinţa dumneavoastră, indiferent de motivele evocate. La intrarea într-un imobil fiţi foarte atenţi dacă în hol sau în zonele întunecate nu se află persoane suspecte, pretabile la comiterea de infracţiuni. Nu staţi cu spatele spre acele locuri. Orice persoană necunoscută care staţionează fără motiv în spaţiile comune ale blocurilor trebuie îndepărtate de urgenţă. Alertaţi mai mulţi vecini, iar dacă este cazul apelaţi la cea mai apropiată unitate de Poliţie sau APEL DE URGENŢĂ 112. Folosiţi orice motiv pentru a evita să urcaţi în lift cu persoane necunoscute. Nu vă lăsaţi păcăliţi de îmbrăcămintea elegantă a acestora. Dacă este cazul apelaţi la uşa unui vecin de la parter. Instruiţi-vă în acest sens şi copiii. Când liftul nu funcţionează, fiţi atenţi la cei care urcă sau coboară de la etaj, mai ales între parter şi etajul 1 sau între etajele 1 şi 2. Luminile de la intrarea în bloc şi din faţa liftului trebuie să rămână aprinse odată cu lăsarea întunericului. Închideţi uşa imobilului după ora 22 sau protejaţi imobilul cu un interfon.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.