Data de 11 decembrie este nepotrivită pentru alegeri, este de părere Călin Popescu Tăriceanu.

Preşedintele Senatului susține că stabilirea acestei date pentru alegerile parlamentare va duce la situaţia în care subiecte importante, precum constituirea Parlamentului şi adoptarea bugetului, vor ajunge să fie discutate într-o perioadă în care românii sunt mai mult preocupaţi „de sărbători şi de cadouri”.

„Data alegerilor aduce mai multe inconveniente. Democraţia participativă pe care o avem suferă, în ultima perioadă, printr-un nivel ridicat de absenteism. Cu cât mergem mai înspre iarnă , cu atât nivelul de absenteism va fi mai mare din cauza condiţiilor meteorologice. Mai există un alt considerent, cel al prevederilor legale şi constituţionale referitoare la constituirea Parlamentului şi, ulterior, alcătuirea programului şi coaliţiei de guvernare. Bănuiesc că va fi o coaliţie şi niciun partid nu va reuşi să obţină o majoritate absolută. Aşadar, o să ne trezim într-o perioadă foarte proastă, bănuiesc că între Crăciun şi Anul Nou, cu lucruri foarte importante, care necesită o analiză profundă şi nu o negociere în pripă.”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu la Senat, potrivit b1.ro.

El a adăugat că luna decembrie nu este, în opinia sa, „propice pentru astfel de acţiuni politice, care ar fi trebuit să se desfăşoare într-o perioadă neafectată de sărbătorile de iarnă”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.