Cele două persoane sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi contrabandă în formă agravantă, iar întreaga cantitate de ţigări în valoare de 46.000 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării.
Luni, 2 martie, în jurul orei 3.00, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Rădăuţi, pe timpul executării unei misiuni de supraveghere şi control a frontierei de stat, au observat mai multe persoane care se deplasau dinspre linia de frontieră către localitatea Vicovu de Sus transportând colete voluminoase.
Imediat, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a procedat la interceptarea persoanelor în cauză, moment în care acestea au abandonat coletele cu ţigări şi profitând de întuneric au încercat să fugă.
În continuare, s-a trecut la monitorizarea zonei, concomitent cu dispunerea unor măsuri specifice în vederea depistării persoanelor implicate în activitatea infracţională,
Astfel, s-a reuşit reţinerea lui Ioan B., de 21 de ani, şi a lui Ilie C., de 19 ani, ambii domiciliaţi pe raza judeţului Maramureş.
Totodată, au fost anunţate autorităţile de frontieră ale statului vecin, pentru cercetarea în comun a evenimentului de frontieră.
Persoanele reţinute şi coletele cu ţigări au fost transportate la sediul poliţiei de frontieră unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 4.600 de pachete cu ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană.
Poliţiştii de frontieră le-au întocmit celor doi bărbaţi acte premergătoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi contrabandă în formă agravantă, iar întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 46.000 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării.
Lasa un raspuns