În jur de 14 ţări membre ale Uniunii Europene au convenit, în principiu, asupra un nou “mecanism de solidaritate” propus de Germania şi Franţa de alocare a migranţilor în interiorul întregului bloc, a anunţat luni preşedintele francez Emmanuel Macron, citat de Reuters

Miniştrii afacerilor externe şi de interne din UE s-au reunit mai devreme la Paris pentru a discuta problemele legate de imigraţie şi securitate.

„Concluzia întâlnirii de dimineaţă este că, în principiu, 14 state membre, în acest stadiu, şi-au exprimat acordul faţă de documentul franco-german”, a declarat Macron jurnaliştilor.

Printre altele, Macron a mai spus că Franţa a cerut guvernului libian să asigure că migranţii africani nu vor mai fi plasaţi în centre de detenţie în ţară şi că vor fi luate măsuri corespunzătoare pentru a se asigura siguranţa lor.

 

 

 

Sursa: www.stirileprotv.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.