Printre măsurile care ar trebui luate se numără întreţinerea albiilor, întărirea capacităţii de apărare împotriva inundaţiilor, reabilitarea podurilor rutiere şi feroviare şi modernizarea reţelelor feroviare şi rutiere afectate.

Judeţul Suceava prezintă un grad de risc ridicat în ceea ce priveşte producerea inundaţiilor. Ca urmare a inundaţiilor de mare amploare care au avut loc în ultimi ani, mii de locuinţe au fost afectate, kilometri de drumuri şi amenajări hidrotehnice au fost distruse, iar pagubele s-au ridicat la peste 1 miliard de lei. Din păcate, în urma revărsărilor de ape s-au înregistrat şi pierderi de vieţi omeneşti.

Reţeaua hidrografică a judeţului Suceava însumează 3.092 km. Cantităţile cele mai mari de apă sunt transportate de râurile ale căror bazine de alimentare sunt situate în regiunea montană. Cel mai întins bazin hidrografic este cel al râului Moldova, care drenează prin intermediul afluenţilor săi peste 33% din suprafaţa judeţului Suceava, după care urmează Bistriţa (cca. 30% din suprafaţă) şi râul Suceava. Sistemul de Gospodărire al Apelor (SGA) Suceava a identificat 52 de puncte critice de-a lungul mai multor cursuri de apă din judeţul Suceava. Pe râul Siret au fost constatate 9 puncte critice, pe raza localităților Zamostea, Zvoriştea, Grămeşti, Dumbrăveni, Dolhasca, Liteni şi pe raza comunei Vorona din județul Botoșani. Zece puncte critice sunt pe râul Moldova, la Breaza, Baia, Cornu Luncii, Vadu Moldovei şi la Fundu Moldovei. Pe râul Suceava, 9 puncte critice, 7 constând în eroziuni din care cea mai lungă este pe raza comunei Gălăneşti, apoi la la Vicovu de Sus, la Bilca în aval de microhidrocentrală. De asemenea, eroziuni au mai fost constatate pe malurilor pârâurilor Suceviţa, Solca, Iaslovăţ, Suha şi afluenţii acestuia, Slătioara, Negrileasa, Brodina şi Calela, Cotârgaşi, râul Bistriţa şi pârâurile Tibău şi Cârlibaba, Moldoviţa, Frumosu şi Deia, Sasca Mare, Rusca, Șomuzul Mare, Isachea, Suha Mică, Corlata, Bucovăţ, Râşca, Racova. Dintre pârâurile din Suceava, cel care are cele mai mult probleme, cel puţin pe partea de eroziuni ale malurilor, este Soloneţul. Sunt 4 puncte critice de-a lungul pârâului, toate constând în eroziuni ale malurilor, câte una pe raza comunelor Cacica, Pârteştii de Jos, Comăneşti şi Todireşti, situaţia cea mai gravă fiind la Cacica.

Din păcate sunt multe investiții abandonate în județul Suceava, precum „Amenajare râu Dorna pe sectorul Poiana Stampei – Vatra Dornei”; „Lucrări de regularizare a pârâului Solca şi a afluenţilor pe tronsonul Solca-Arbore şi decolmatare la acumularea Solca”; „Amenajare râu Moldova pentru apărarea frontului de captare a municipiului Suceava la Berchişeşti”; „Amenajare râu Bistriţa și afluenţi pe sectorul Iacobeni-Sabasa, jud. Suceava și Neamţ”.

„Îmi exprim îngrijorarea faţă de lipsa de reacţie a autorităţilor, inclusiv cele județene, cu privire la măsurile de prevenire a efectelor inundaţiilor în judeţul Suceava. Trebuie să fie prioritate de grad zero, pentru că râurile Suceava, Moldova, Bistriţa şi afluenţii lor au caracter torenţial în unele situaţii”, a declarat Gheorghe Flutur.

Propunerea liberalilor pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava a subliniat că trebuie finanţare pentru proiectele de la Ulma, Brodina, de la Dorneşti -pârâul Ruda, care sunt urgente, apoi zona Straja, Vicovu de Sus, Frătăuţii Noi, înălţarea digurilor, la Satu Mare și Țibeni, regularizarea pârâului Putna la Putna şi Gura Putnei, regularizarea pârâului Solca la Solca şi Clit, amenajarea digului pe râul Suceava la Grăniceşti şi recalibrarea albiei râului Suceava în municipiul Suceava. Sunt câteva exemple de urgenţe care trebuie să intre imediat în finanţare.

„Nu am văzut nicio preocupare a autorităţilor judeţene, a celor de la Apele Române şi de la Ministerul Mediului vizavi de aceste proiecte. La Ministerul Mediului sunt 16 studii de fezabilitate care zac în sertare. Este vorba de studiile privind regularizarea râului Moldova de la Fundu Moldovei la Gura Humorului, din zona Capu Câmpului, Valea Moldovei, Cornu Luncii şi din zona Baia, Fântâna Mare, Vadu Moldovei, Oniceni, Dragușeni. Sunt câteva priorităţi care cred că au adormit vigilenţa autorităţilor judeţene şi a celor de la Apele Române şi de la Ministerul Mediului”, a menționat Flutur.

De asemenea, acesta solicită urgent Ministrului Mediului și Apelor Române, demararea lucrărilor de prevenire a efectelor inundațiilor în județul Suceava.

„Prea repede s-au uitat nenorocirile prin care a trecut județul Suceava la inundații. Apele Române și Ministerul Mediului trebuie să înțeleagă marile pericole în care se află aceste localități și să aloce mai multe resurse”, a concluzionat Flutur.

One Response

  1. Cetatean_turmentat

    Oh,da,neapărat,trebe sa vina dumnealui la CJ,că dacă nu el,macar vreun un prepus de-al său,cuma r fi mr. (r) Vasile Ilie (daca,eventual, a fost avansat in grad cand cu Stalingradul lor, din anul 2012,atât de la locale cât si de la generale,să ma scuze,inca nu am aflat, dar fac eforturi…) ca altfel nici apele nu se mai umflă,nice diguri ,nice poduri,nice nimic… Deoarece numai trupele de geniu pedelist ale col.(r) Gheorghe Flutur ,care i-a invins pe mârzaci la bainetă, ţinându-i de vorbă pe alegătorii riverani in 2008,au reţeta de consultanţe si studii de fezabilitate,care,iată,zac la sertar iar cleanul si păstrăvul sunt pregatiti sa dea din nou din coada prin centrul civic al comunei Straja,cum nu s-a mai intamplat de pe vremea lui Stefan cel Mare care,tot aşa,ocupat fiind cu neşte fapte de corupere a unor brăilence gâdiloase, a lăsat baltă trebile ţării,ceea ce nu mai are relevanţă,deoarece s-a prescris,ca şi dosarele aburite de Dâmbu ale binecredinciosului Ghiţă ot Botoşana&Comăneşti…
    Iar Stefan a ajuns si sfant,cum este si Ghita, insa nu stim noi,de-ai dracu’ !
    Ca unde este intelepciunea,vorba Sfintei Scripturi ? Deoarece inundatiile din 2008, care s-au produs pe timpul odiosului Tariceanu, au facut un prăpăd asa de mare incat Guvernul său a scos banii de la teşcherea si a cumparat materiale de construcţie,să aibă tăt omu’,măcar de-o prispă nouă,de-o barcă… Si le-au depozitat dumnealor in curtea politiei de frontiera Radauti,unde au stat o bucata buna,cat sa-si faca unii ciraci ai noii administratii rezultate din alegerile din 2008,directorii domnului Ghita,niscaiva vile si aşezăminte de alean,de amante,tiitoare sau odalisce,alte duiosii specifice off-shore-lui din Sucevita,unde se afla o parte din PIB-ul judetean,ca nici nu este asa de greu,trebe numa’ sa folosesti tacticile feştereşti ale domnului Ghita,respectiv iuţeala de mână si nebagarea de seama dar si unele momente de pierdere de sine ale organelor,ocupate cu traficul de tigari facut cu sarsanaua,cu cârca,cum ar fi,dar si algoritmul de intoarcere a capului,sincronul,sa stii cand intoarce capul efendi procoror ca sa se uite la dusmanii nostri,dar si cand politia de frontiera&politia_de_orice&politia_politica se sincronizeaza in combaterea daunatorilor,ca vulnerabilitati ale sigurantei nationale,astfel cum au fost ele definite de tata nostru’,Basescu,care ne-a facut cu mama noastra,Nuti…Deci iata la ce sunt bune inundatiile,pentru cine stie si cunoaste!
    Iara dupa ce toate acestea s-au termenat,dupa ce ne-am umplut de vile,bani pe studii de fezabilitate si consultante,tâmplatu-sa de s-a împetrit cementu’ in depozitele de la politia de frontiera,cât a mai ramas,de-au putrezit lemnu’ si au ruginit fiarele,că cât ierea sa stea si ele,asa,dupa ce s-a incheiat si programul la prima vila? Ca sa vina USL sa le ridice,sa-si faca si ei ce le-o trece prin cap!
    Dar nu s-au facut si poduri,podete,diguri? Ba bine ca nu! Nu venea Base la pod la Dornesti ,si dadea din maini ca apucatu’,sa puna ăia pilonu’,ca sa aiba austriecii de la Schweighofer pe unde sa-si aduca lemnu’,saracii de ei?
    Nu au inceput sa faca diguri,de gandeai ca s-a sculat Ceaşcă din morti si a sunat din goarna industrializarii,ca lucreaza la vreun canal Suceava-Dunare,prima la dreapta? Numai rautaciosii pot zice ca nu! Insa nu se stie nici acum,ca cum e mai bine sa faci diguri,sa incepi digul din aval,din amonte sau,la plesneala,de oriunde?
    Unii fraieri spun ca ar trebui incepute lucrarile simultan,ca sa le si termini,eventual inainte de o alta inundatie catastrofala,sa lucrezi,cum s-ar zice,in timp util… Insa nu este asa,poate la altii sa fie bine,la noi s-au inceput lucrarile, iavas-iavas, din aval inspre amonte,ce treba avem noi cu apa,noi avem de facut bani din piatra seaca, ca si din studii de consultanta si de fezabilitate…De aia ne si rugam la dumnezeii nostri (care se-ntampla sa nu fie si ai vostri….) sa vina apa,sa ia si lucrarile incepute,sa le duca unde-a dus mutu’ iapa… Ca apoi poate sa vina si ANAF-ul si OLAF-ul,pana la urma nimeni nu poate birui kliuppa … Kliuppa de facut cubajul la bani,desigur.
    Ca doar avem si noi copii,nepoti,cum o sa stea ei bietii in apartamentele in care si-au facut studiile,nu trebuie sa fie si ei oleaca de consilieri,directori la fonduri europene,ajutori de ceva,acolo,in casa-cea-mare,la pedele? Adica ei sa nu aiba si ei casoacele lor la Sucevita,unde este acolo un fel de Las Vegas de Bukowina,o statiune ca la Austria,unde sta domnu’ Ghita cu organele,cu barbati de partid si de stat, sa puna tara la cale,in sensul ca dom’le,mi-a spus mie cineva ca au innebunit rusii,tre’ sa fim atenti!
    Adica,n-ar mai fi loc in curtea politiei de frontiera? Nu ne dati voie sa re-pornim judetul?
    Ad-o,doamne,cu bulbuci!

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.