Joi, 16 mai, în jurul orei 15.25, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către un bărbat din comuna Păltinoasa, cu privire la faptul că C. H., de 54 ani, din comuna Păltinoasa a fost găsit decedat în casă.

La locuința lui C.H. a fost identificat bărbatul care a sunat la 112, care a declarat faptul că în jurul orei 15.20 a venit în vizită la domiciliul lui C.H., iar în momentul în care a intrat în locuință l-a găsit pe pat, în stare de inconștiență.

La fața locului a fost solicitat și un echipaj de ambulanță, care a constatat decesul numitului C. H.  Totodată din primele verificări efectuate nu rezultă că moartea lui C.H. ar fi survenit ca urmare a unei fapte de natură penală cu intenție.

 Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului orășenesc Gura Humorului, urmând ca în cursul zilei de vineri să fie efectuată autopsia medico-legală.

  În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de „ucidere din culpă”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.