În memoria aviatorului Vasile Niculescu şi a zborului lui de acum 100 de ani, „Zborul Unirii”, un rădăuţean, Vasile Boaru, profesor de matematică, un împătimit al ascensiunilor montane, a refăcut, pe jos, de la Mărgineni la Blaj, traseul avionului pilotat de Vasile Niculescu.

„Zborul Unirii” transporta actele pentru realizarea Marii Uniri, dar şi o scrisoare semnată de mai multe personalităţi din Guvernul condus de Constantin Coandă, aflat la Iaşi, printre care şi Ion I. C. Brătianu, către Consiliul Naţional Român Central de la Alba Iulia, și o altă scrisoare semnată de Nicolae Bălan, viitorul mitropolit al Ardealului, către Vasile Goldiş, prin care se comunica sprijinul total pentru Unire, inclusiv al armatei, care înainta spre centrul Ardealului.

Potrivit www.desteptarea.ro, impresionantul gest a avut loc în perioada 25 martie – 31 iulie 2018. Din motive obiective, etapele traseului nu au fost parcurse una după alta, ci în zile diferite. Astfel, traseul strict al avionului i-a luat lui Vasile Bouaru 19 zile, parcurgând peste 400 de kilometri.

În ziua în care a terminat traseul, chiar în faţa primăriei din Blaj, în Piaţa 1848, Vasile Boaru s-a întâlnit cu nepoata pilotului Vasile Niculescu, Astrid Mallet

Traseul urmat de Vasile Boaru

Mărgineni. Mărgineni – Floreşti; Floreşti – Moineşti; Moineşti – Asău; Asău – Beleghet; Beleghet – Făgetu de Sus; Făgetu de Sus – Pasul Ghimeş; Pasul Ghimeş – Siculeni; Siculeni – Munții Harghitei – Vlăhiţa Siculeni – Pârâul Segheș – Harghita Băi – Poiana Izvorului Pârâului Segheș. Circuit în Munții Harghita.
Vlăhiţa – Odorheiul Secuiesc; Odorheiul Secuiesc – Cristuru Secuiesc; Cristuru Secuiesc – Sighişoara; Sighişoara – Dumbrăveni; Dumbrăveni – Mediaş; Mediaş – Târnăvioara; Târnăvioara – Micăsasa; Micăsasa – Valea Lungă; Valea Lungă – Blaj. Blaj.

sursa foto: www.centenarmareaunire.ro

 

În cursul zilei de 20 noiembrie profesorul Vasile Boaru a fost felicitat de președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.