Sute de localnici, dar și invitați din alte județe au petrecut toată noaptea, până în zorii zilei, la Balul Gospodarilor de la Botoșana. Evenimentul, ca în fiecare an, a fost organizat de Primăria și Consiliul Local al comunei Botoșana.
Acest bal nu este doar o petrecere a gospodarilor, ci o adevărată tradiție și o emblemă, întrucât nicăieri în țară nu mai sunt astfel de baluri.
La eveniment au luat parte, alături de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean, mai mulți angajați de la CNI, deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul, senatorul PNL de Suceava Daniel Cadariu, dar și primarii comunelor Comănești, Putna, Fundu Moldovei și Bilca.
Trebuie precizat că, la Balul de la Botoșana cei prezenți poartă cu mândrie costumele populare scoase din lada de zestre sau chiar făcute noi, special pentru acest eveniment. Bucovineni mândri, care mai de care mai dichisit, localnicii din Botoșana sunt un exemplu viu de autenticitate și tradiție. Aceștia au reușit să transmită din generație în generație strigăturile și iubirea pentru portul popular.
De la îndrăgitul bal nu au lipsit nici artiștii deja consacrați în folclorul românesc, respectiv Ana Ilca Mureșan, Călin Brăteanu, George Finiș și Frații Petreuș.
Primarul comunei Botoșana, Ioan Ghiață, le-a transmis celor prezenți un cuvânt de bun venit și i-a îndemnat pe oameni să danseze. De asemenea, edilul i-a mulțumit președintelui Gheorghe Flutur, care a fost mereu alături de administrația locală și de oameni.
„Balul de la Botoșana este o întâlnire bucovineană, mai nou avem invitați și din Maramureș, între care și Frații Petreuș, oameni cu care ne-am petrecut copilăria. Sper ca și această seară să fie una de neuitat și, cum vă spun în fiecare an, s-o țineți minte până la anul”, a spus primarul Ioan Ghiață.
Pe de altă parte, președintele Gheorghe Flutur, le-a recomandat, din nou, celor prezenți să nu uite de rădăcini și să-și promoveze tradițiile și obiceiurile, dar mai ales straiele populare moștenite.
„Vor mulți să imite Balul Gospodarilor de la Botoșana, dar acesta nu se face cu firme de catering, ci cu oameni autentici de pe uliță și care strigă ce sunt ei”, a spus președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care i-a îndemnat pe tineri să caute bine în lada de zestre și să promoveze tradițiile și obiceiurile autentice, întrucât România duce lipsă de așa ceva.
Lasa un raspuns