Aseară, peste 20.000 de oameni au participat la Noaptea Reducerilor din Iulius Mall și la spectacolul oferit de Anda Adam, Smiley și manechinele care au prezentat atât colecția Toreador a lui Cătălin Botezatu, cât și diverse alte ținute din magazinele de la parterul clădirii.

Începând încă de la ora 19.00, lumea a început să se adune la Iulius Mall, mulți preocupați să prindă locuri aproape de scenă sau locuri de parcare, care s-au dovedit din nou insuficiente. Spectacolul a început cu Mihai Morar și Daniel Buzdugan, prezentatorii evenimentului, care au știut să încingă atmosfera în stilul lor caracteristic.

A urmat un carusel interesant, în care dansul și prezentarea de modă a magazinelor din Mall au alternat pe ritmuri incitante, pregătind terenul pentru evenimentele serii.

Au urcat apoi pe scenă manechinele lui Cătălin Botezatu, prezentând colecţia acestuia, Toreador, creații care au stârnit clar interesul spectatorilor.

Recitalul oferit de Anda Adam a fost cert un succes, spectatorii cântând cu ea, dansând care pe unde a putut, într-o revărsare de energii pozitive.

Ultimul a urcat pe scenă Smiley, cu un recital plin de vigoare, care a cuprins cântece îndrăgite din repertoriul său.

La această oră nu suntem încă în posesia rezultatelor financiare obținute de organizatori prin campania Noaptea Reducerilor, dar putem spune că evenimentul a reunit un număr foarte mare de oameni de toate vârstele în spațiile luminate feeric. Cu toții s-au bucurat de muzică, de glumele lui Morar și de farmecul lui Buzdugan, de frumusețea manechinelor și talentul dansatorilor, consfințind titulatura de eveniment al serii de sâmbătă, 2 noiembrie. Ținem să încheiem apreciind pozitiv strădaniile organizatorilor pentru o seară memorabilă, la aniversarea de 5 ani a Iulius Mall-ului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.