În copilărie am învățat ca singurul atu al omului care nu se tocește, nu se depreciază și nu se termină în timp este zâmbetul. Am descoperit chiar că zâmbetul se dezvoltă pe măsură ce-l folosești, ajungând chiar să lumineze spații largi și să devină molipsitor.
Zâmbetul nu e numai o formă de politețe sau o dovadă a stării de spirit, el este o întreagă filozofie de viată care ne ajută să tratăm până și cele mai grave situații din viața noastră cu superioritate. Să spunem că ne-am pierdut locul de muncă, la ce ne-ar putea folosi să ne dăm cu capul de pereți? Nici un angajator nu va angaja o persoană disperată, mai dispusă să implore milă decât să merite angajarea. Pe când un zâmbet calm, confident, va atrage mereu atenția pentru că demonstrează structura puternică a purtătorului.
Zâmbetul mai este și o foarte bună carte de vizită a sufletului, demonstrând predispoziția unei persoane către bucurie, către părțile luminoase ale vieții. Cred că o persoană dispusă să-și dăruiască zâmbetul acelora care trec pe lângă ea întâmplător, este predispusă să dăruiască și mai multă bucurie celor apropiați și îmi voi căuta mereu prietenii printre cei capabili să-și poarte zâmbetul pe față chiar și atunci când le este rău.
Viața este o colecție de gesturi mici care, cumulate, aduc bucurie celor din jur. Încercați odată să priviți zâmbind spre copilul unui cuplu necunoscut, reacția părinților la această mică dovadă de bucurie vă va uimi. Zâmbetul nu îndreaptă nedreptățile dar simpla lui prezență le face mai suportabile și dacă pledoaria mea nu v-a convins amintiți-vă îndemnul chinez, zâmbește azi căci mâine îți poate veni mai greu s-o faci.
Lasa un raspuns